MODULUL 51 –CONDUITA ÎN URGENŢE MEDICO-CHIRURGICALE
1. SOCUL ANAFILACTIC
Apare in cursul reactiilor alergice imediate si grave in urma:
- alergiei medicamentoase;
- alergiei la unele substante chimice;
- intepaturii de insecte;
- alergiei alimentare.
In socul anafilactic are loc o exudatie mare de lichid interstitial, care alaturi de vasodilatatie determine prabusirea TA si poate provoca moartea bolnavului, daca nu se intervine la timp.
Problemele bolnavului:
- debutul este brusc la cateva minute dupa administrarea substantelor;
- stare de rau general;
- semne cutanate: eruptii, eriteme difuze insotite sau nu de prurit, urticarie,
edem al fetei si pleoapelor;
acuta, crize de dispnee;
- tulburari cardiovasculare: hipotensiune arteriala, puls tahicardic, cianoza;
- tulburari neurologice: anxietate, tuse, acufene, vertij, coma;
- manifestari digestive: greata, varsaturi, dureri, diaree.
- Diagnosticarea - are o mare importanta cunoasterea medicamentului,
alimentului care a produs socul.
Obiective:
- Pacientul să prezinte confort fizic nealterat
- Pacientul să prezinte respiraţie normală
- Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre
- Pacientul să prezinte scaune normale
- pacientul să prezinte diminuarea semnelor anxietăţii
Interventii de urgenta pentru salvarea vietii pacientului:
Atenţie !! Adrenalina este medicamentul de elective in socul anafilactic
- Aplicarea de garouri : cand socul a fost declansat de o injectie intradermica, sc, im sau de o de intepatura de insect intr-o extremitate, se face acelei extremitati.
- In jurul locului inocularii se injecteaza 0,5 - 1 mg de Adrenalina 1 %o diluata in 10 ml ser fiziologic.
- Corticoizi se administreaza numai dupa administrarea de adrenalina
- In caz de hipovolemie se administreaza substituienti de plasma concomitant cu solutiielectrolitice
- Pozitia bolnavului este Trendelenburg pentru a impiedica ischemia cerebrala;
- Intubatie orotraheala (IOT) de catre medicul anestezist pentru ventilatie artificiala in caz de spasm laringian sau bronhospasm prelungit;
- Oxigenoterapie 6 - 8l/min;
- Traheostomia in caz de asfixie prin edem glotic daca nu se poate aplica manevra de intubatie;
- Bolnavul trebuie sa fie monitorizat 24 h din 24 h pentru a nu reaparea stari de alergie.
Medicamente administrate in soc anafilactic
- Adrenalina 0,5 - 1mg S.C. este medicamentul de elective in socul anafilactic
- Hemisuccinat de Hidrocotizon - 250 mg, doza de atac I.V. lent, se continua in perfuzie pana la 500-1000 mg/24 h;
- Dextran 70, ser glucozat5% in perfuzie I.V.;
- Miofilin 1 fiola lent I.V. in bronhoconstrictie severa;
- Bronhodilatatoare spray - aerosoli;
- Antihistaminice cu scop preventiv.
2. ARSURILE: ELECTRICE, TERMICE, CHIMICE RADIAŢII
Arsurile termice:
Arsura este o boala chirurgicala generala si locala, actual sau potential grava, cu evolutie stadiala bine determinate, grevata de aparitia complicatiilor.
Pentru a aprecia gravitatea unei arsuri, trebuie stabilite doua elemente esentiale: suprafata arsa si profunzimea.
Gradul de profunzime al arsurii se apreciaza in functie de cat de afectate sunt componentele structurale ale pielii normele.
S-a adoptat impartirea arsurilor in patru grade:
- Arsura de gradul I este consecinta distrugerii straturilor superficiale ale epidermului si se caracterizeaza clinic prin eritem, edem, caldura locala si senzatie de usturime.
- Arsura de gradul II sunt distruse toate straturile epidermice si, pe portiuni variate ca intindere, celule din stratul germinal bazal, dar membrana bazala a epidermului ramane intacta. Tratata correct se vindeca fara sechele.
- Arsura de gradul III se caracterizeaza prin faptul ca degajarea energetica distruge intreg epidermul si ajunge in grosimea dermului, lezand direct plexul capital dermic intermediar.
- In arsura de gradul IV este distrusa toata grosimea tegumentului si apare escara de gradul IV.
Prognosticul depinde de gravitatea si evolutia leziunii locale, aparitia sau nu a complicatiilor si corectitudinea tratamentului.
Evolutia arsilor este marcata de mai multe perioade: perioada primelor 3 zile, perioada primelor 3 saptamani, perioada de pana la 2 luni.
Complicatiile depind de gravitatea arsurilor si pot fi generale sau locale. Complicatiile generale variaza in raport cu perioada evolutiva.
Arsurile chimice:
In general, agentii chimici exercita o actiune pur fizica de deshidratare si o actiune fizico-chimica, mai lenta, care altereaza proteinele si procesele enzimatice celulere.
Acizii determina deshidratarea brutala a tesuturilor vii cu precipitarea proteinelor si degajarea de caldura.
Bazele produc deshidratarea si de degradarea proteinelor si saponificarea grasimilor.
Arsurile prin fosfor si magneziu sunt asemanatoare arsurilor termice pentu ca, pe langa actiunea chimica, aceste elemente degaja in contact cu tesuturile vii o mare cantitate de caldura. Leziunile sunt deosebit de penetrante.
TRT: arsurilor chimice este atat local cat si general. Trt local: = cel mai eficace este irigatia precoce, abundenta si indelungata cu apa sterile ( exceptand arsurile cu oxid de calciu). Trt general: = este asemanator cu cel al arsurilor termice.
Arsurile electrice:
= produc lez atat la suprafata cat si in profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin mecabism termic. Gravitatea lez depinde de: tensiuneaa curentului, intensitatea curentului, rezistenta la punctual de contact, rezistenta la punctual de iesire, durata contactului, traseul curentului in corp.
Clinic:
Distrugere tisulara este maxima la punctele de intrare si de iesire din organism. In aceste regiuni apare o zona neagra, reactracta. Pot aparea si lez la distanta de punctul de intrare si de iesire din organism.
Daca sunt interesate vase importante, apar gangrene. Pot aparea o serie de tulb generale dominate de stopula cardio-respirator. Evolutia escarelor este exrensiva. Infectia este constanta.
Tratament: este general si local. Trt general este asemanator tratamentului antisoc al arsurilor termice. Trt local consta in necrectomii, debridari largi, amputatii etc.
2. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Oprirea respiraţiei (stopul respirator) şi oprirea inimii (stopul cardiac), adică încetarea, atât a funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei cardiace, duc la stopul respirator (sau sincopă cardiorespiratorie), care corespunde morţii clinice.
Oprirea într-o prima etapă a respiraţiei (stopul respirator) fără oprirea inimii, deci cu prezenţa pulsului bun la artera carotidă, permite pe un interval variabil (3-10 minute sau chiar 12 minute) ca reanimarea respiratorie să aibă succes.
Stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20-30 de secunde.
Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare respiratorie fără masaj cardiac, în opriri accidentale ale respiraţiei cu hemodinamică (circulaţie sanguină) păstrată, dar nu există masaj cardiac fără respiraţie artificială, pentru că, odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia.
Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare respiratorie fără masaj cardiac, în opriri accidentale ale respiraţiei cu hemodinamică (circulaţie sanguină) păstrată, dar nu există masaj cardiac fără respiraţie artificială, pentru că, odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia.
Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Este deosebit de important de ştiut că, moartea clinică este un proces reversibil şi victima poate reveni complet la o viaţă.
Moartea clinică (intervalul în care se poate începe resuscitarea cardiorespiratorie cu unele şanse) durează 3-4 minute. Orice întârziere în acordarea primului ajutor eficient duce, după acest interval, datorită lipsei de oxigen în creier, la moartea biologică, adică la moartea definitivă, ireversibilă a victimei (leziuni ireversibile în creier şi alte organe, midriază fixă, apariţia petelor cadaverice).
Rezultă, că în cadrul unui stop cardiorespirator salvatorul trebuie să intervină cu cea mai mare grabă, în scopul de a preveni transformarea unui fenomen reversibil (moartea clinică) într-unul ireversibil, care este moartea biologică.
Semne ale victimei (clinice):
- oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale
- încetarea bătăilor inimii
- absenţa pulsului la carotidă
- paloarea extremă a tegumentului
- globii oculari imobili (midriază)
- relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce duce la
pierderi necontrolate de urină şi materii fecale.
Înainte de a începe reanimarea cardiorespiratorie, salvatorul se va asigura foarte rapid, fără a pierde timp preţios, dacă este într-adevăr vorba de oprire cardiacă, prin:
- controlul pulsaţiilor cardiace (puls carotidian, femural)
- controlul respiraţiei prin: semnul oglinzii (se pune în faţa buzelor oglinda, care nu se va aburi, când nu există respiraţie); se va încerca ascultarea respiraţiei direct, lipind urechea de toracele victimei pentru a sesiza mişcarea aerului sau se va urmări mişcarea unei foiţe de ţigară sau a unui tifon (care nu se va mişca în caz de stop respirator).
Manevrele de reanimare încep cu eliberarea căilor aeriene superioare (gură, nas, faringe). Fără căi aeriene libere, permeabile, orice efort de reanimare devine inutil. Semnele obstruării acestora: absenţa mişcărilor respiratorii normale, dificultate zgomotoasă în respiraţie, balans între torace şi abdomen, lipsa curentului de aer la nas sau gură, învineţire. La accidentaţii fără cunoştinţă, obstrucţia se face cel mai frecvent prin cădera limbii dacă accidentatul este culcat pe spate sau prin prezenţa corpilor străini (sânge, secreţii, apă). Eliberarea căilor aeriene este suficientă deseori, pentru ca victima să-şi reia respiraţia (fără să mai fie nevoie de respiraţie artificială).
Se poate obţine eliberarea căilor respiratorii prin aşezarea în poziţii diferite (lateral - oferă cea mai mare securitate pentru victimă. Salvatorul îngenunchiază lateral de victimă şi fixând cotul şi genunchiul opus al acestuia, îl întoarce cu o singură mişcare pe partea laterală. Atenţie: manevra este contraindicată în unele leziuni - fracturi de coloană, unele leziuni ale peretelui toracic, etc.).
Tehnica efectuarii resuscitării cardiorespiratorii trebuie corect însuşită, cu respectare riguroasă a succesiunii timpilor de execuţie, după formula:
HELP ME: - AJUTOR
H - hiperextensia capului: se trece o mână pe sub gâtul victimei şi i se ridică ceafa, iar cu a două mână, aşezată pe frunte, se împinge capul spre spate, apoi se introduce un sul improvizat dintr-o haină sau o pătură sub umerii victimei.
E ? eliberarea căilor respiratorii: prin curăţarea cu degetele, înfăşurate într-o batistă sau cu un tampon improvizat dintr-o baghetă de lemn sau de metal, înfăşurată cu o batistă. În cazul în care căile aeriene sunt astupate de corpi străini (mai frecvent la copii ? bile, nasturi, fragmente de os), se ridică copilul în sus de picioare, i se deschide gura şi se aplică câteva lovituri uşoare între omoplaţi. La adulţi loviturile se aplică aşezându-i culcat pe o parte.
L - luxarea mandibulei, apăsând pe unghiurile exterioare ale mandibulei cu ultimele patru degete de la ambele mâini, iar policele pe bărbie; se proiectează mandibula înainte, în aşa fel încât arcada dentară inferioară să o depaşească pe cea superioară. La sugari şi la copiii mici hiperextensia capului nu dezobstruează glota, dimpotrivă, poate agrava obstrucţia; în aceste cazuri se va susţine numai mandibulal, sau se va luxa anterior, fără hiperextensia capului.
P ? pensarea nasului, cu policele de la ambele mâini sau cu mâna stângă.
După aceasta pregătire, salvatorul trage aer adânc în piept, îşi ţine respiraţia în inspiraţie profundă, apoi aplică repede, cu gura larg deschisă, buzele peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu putere aerul din plămânii sau în căile respiratorii ale victimei. Circumferinţa buzelor sale trebuie să acopere buzele victimei pentru a împiedica pierderile de aer la comisurile bucale. Aceasta succesiune de respiraţii re repetă de 14-16 ori pe minut pentru a fi eficientă. De regulă, la adulţi se insufla cu forţa, la copii mai uşor, iar la sugari foarte uşor, cu deosebită grijă (se pot produce rupturi de alveole de plămâni).
După aceasta pregătire, salvatorul trage aer adânc în piept, îşi ţine respiraţia în inspiraţie profundă, apoi aplică repede, cu gura larg deschisă, buzele peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu putere aerul din plămânii sau în căile respiratorii ale victimei. Circumferinţa buzelor sale trebuie să acopere buzele victimei pentru a împiedica pierderile de aer la comisurile bucale. Aceasta succesiune de respiraţii re repetă de 14-16 ori pe minut pentru a fi eficientă. De regulă, la adulţi se insufla cu forţa, la copii mai uşor, iar la sugari foarte uşor, cu deosebită grijă (se pot produce rupturi de alveole de plămâni).
ME ? masajul cardiac extern: se aplică transversal podul palmei uneia dintre mâini (de obicei stânga) pe 1/3 inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele două mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă (aproximativ o secundă) şi va exercita o presiune verticală a sternului spre coloana vertebrală, în aşa fel ca sternul să fie înfundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasă numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor. După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţie iniţială, fără să se ridice mâinile de pe sternul victimei. Dacă este un singur salvator se fac două insuflaţii urmate de 12-14 compresiuni, dacă sunt doi salvatori unul face o insuflaţie, celălalt face 5 compresiuni sternale.
La copii se poate comprima cu o singură mână, iar la copiii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de compresiuni pe minut. Masajul cardiac trebuie executat până la reluarea bătăilor inimii. După 50-60 de minute de resuscitare la o victimă la care semnele care caracterizează instalarea morţii biologice nu se remit, manevra de resuscitare trebuie întreruptă.
Eficienţa ventilaţiei artificiale şi a masajului cardiac extern se apreciază prin:
- apariţia pulsului la vasele mari (carotida, femurală)
- apariţia reflexului la lumină, prin lipsa rigidităţii globului ocular
- recolorarea tegumentelor.
Chiar dacă victima îşi reia activitatea respiratorie şi cardiacă, este interzisă ridicarea lui până la venirea ambulanţei.
3. COLAPSUL PERIFERIC
Colaps periferic = insuficienţă circulatorie acută, datorită unui dezechilibru ntre volumul sângelui circulant şi capacitatea vaselor sanguine, ce se " racterizează prin imposibilitatea sistemului circulator de a asigura sângele la suturi şi organe.
Recunoaşterea stării de colaps. Indiferent de natura sa, starea de colaps poate recunoscută datorită următoarelor
Semne subiective şi obiective:
- bolnavul inert, somnolent, în stare de prostraţie sau agitaţie;
- tegumente palide de culoare pământie, transpiraţie;
- extremităţi reci, palide, uneori cianotice;
- fruntea acoperită cu transpiraţie rece;
- puls foarte tahicardie şi greu perceptibil (mic);
- T.A. maximă coborâtă sub 100 mmHg şi chiar sub 70-80 mmHg;
- tahipnee;
- hipotermie;
- uneori vărsături, diaree;
- anurie sau oligurie, sete accentuată.
Bolnavul, aflându-se într-o stare extrem de gravă, dacă nu i se acordă imediat tratamentul corespunzător şi energic, moare.
Asistenta trebuie să ştie să intervină de urgenţă până la transportarea bolnavului în spital sau până la venirea medicului.
2.1.1. CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN AFARA SPITALULUI
Obiective | Măsuri de realizare |
1. Suprimarea cauzei determinante | 1.1. Combaterea durerii, hemoragiilor, a pierderilor de lichide, prin metodele cunoscute. |
2. Transportul bolnavului la spital | 2.1. Transportarea bolnavului culcat pe brancardă chiar în poziţie declivă, cu capul mai jos, pentru a favoriza irigaţia sistemului nervos central. 2.2. în vederea aceluiaşi scop se poate utiliza metoda autotransfuziei, prin înfăşarea cu feşi elastice a membrelor pornind de la extermitatea lor distală, sau ridicarea gambelor. |
3. Asigurarea ventilaţiei pulmonare | 3.1. înlăturarea cordonului, cravatei, descheierea cămăşii. 3.2. îndepărtarea mucozităţilor din cavitatea bucală şi farin- giană. 3.3. Oxigenoterapia. |
4. Stimularea circulaţiei periferice | 4.1. Administrarea de băuturi calde (ceai, cafea). |
5. Măsuri de menţinere a temperaturii corpului ATENŢIE! Cald ura aplicată rapid şi intens ar putea accentua stările de i şi colapsul. | 5.1. încălzirea progresivă şi cu prudenţă prin învelirea cu pături încălzite, termofoare, sticle cu apă caldă în jurul corpului. |
2.1.2. ÎNGRIJIRILE ACORDATE ÎN UNITATEA SPITALICEASCĂ
Dată fiind gravitatea extremă a stării de insuficienţă circulatorie periferică, va fi pregătită în permanenţă trusa de prim ajutor cu aparatele, instrumentele şi medicamentele necesare combaterii colapsului (vezi fişa 2.15 - şocul).
Obiective | Măsuri de realizare |
1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire | 1.1. Camera în care se aşază bolnavul trebuie să fie mică, liniştită, temperatura 18-20°C, bine ventilată. 1.2. Patul trebuie amplasat astfel încât să fie accesibil din toate laturile. 1.3. Asistenta se va îngriji ca stativele pentru perfuzii, transfuzii, aparatura cu oxigen să fie plasate în apropierea patului. |
2. Asigurarea repausului fizic şi psihic | 2.1. Bolnavul va fi aşezat în pat în poziţie declivă prin înclinarea patului cu capul în jos. 2.2. Asistenta medicală nu va lăsa bolnavul nici un moment, şi printr-o atitudine blândă trebuie îndepărtată neliniştea bolnavului asupra gravităţii stării lui. |
3. Umplerea patului vascular în raport cu cauza declanşatoare ATENŢIE! Punctia venoasă este deosebit de dificilă din cauza vaselor colábate, asistenta va avea pregătită şi o trusă pentru denudarea venei . | 3.1. Se va efectua puncţia la una sau două vene accesibile. 3.2. Va recolta sânge pentru probe de laborator (hematocrit, hemogramă, grup sanguin etc.). 3.3. Asistenta va institui perfuzia (transfuzia) cu soluţiile indicate de medic: în hemoragii = sânge; în transsudate = plasmă sau substituenţi (soluţii coloidale: Dextran, Marisang), în cazuri de vărsături, diaree, transpiraţii etc. = soluţii crista- loide (ser fiziologic, soluţie glucoza 5%, sol. Ringer etc.). 3.4. Asistenta va supraveghea bilanţul hidric ţinând cont de intrările şi pierderile de lichide. |
4. Micşorarea patului vascular ATENŢIE! Asiste nta trebuie să ştie că în aceste situaţii medicaţia vasopresoare ai după umplerea vasculară se va utiliza num şi numai la indicaţia medicului. | 4.1. Asistenta va avea pregătite medicamente vasopresoare (adrenalină, noradrenalină, isuprel, dopamină, hemisuccinat de hidrocortizon). 4.2. Pentru micşorarea permeabilităţii vasculare se pregătesc vit. C, clorura de calciu, H.H.C. |
5. Supravegherea şi îngrijirea permanentă a bolnavului | 5.1. După ieşirea din colaps bolnavul va fi supravegheat atent de asistentă şi în următoarele 24 ore, prin măsurarea şi înregistrarea pulsului, T.A. la 20-30 minute, respiraţiei, temperaturii, diurezei. 5.2. La nevoie, se asigură permeabilizarea căilor respiratorii, oxigenoterapia şi încălzirea bolnavului cu termofoare, sticle cu apă caldă. 5.3. Din momentul în care tensiunea arterială începe să crească şi bolnavul nu varsă, hidratarea poate fi continuată pe cale orală. 5.4. Este necesară repetarea zilnică a analizelor pentru verificarea echilibrului biologic. 5.5. Asistenta serveşte bolnavul la pat până la vindecare, când nu mai există pericolul recăderii. |
- INTERVENŢII SPECIFICE:
1. Dezobstrucţia căilor aeriene
Dezobstructia neinstrumentala a cailor respiratorii superioare
Reanimarea bolnavului cu insuficienta respiratorie acuta presupune in primul rand asigurarea permeabilitatii cailor aeriene de care depinde ventilatia si oxigenarea adecvata a pacientului. Caile aeriene includ nazofaringele si orofaringele, laringele si traheea, bronhiile cu toate subdiviziunile si alveolele. Se subimpart in caile respiratorii superioare (supraglotice) si caile respiratorii inferioare (subglotice).
Dezobstructia cailor respiratorii superioare se poate efectua fie neinstrumental (manual), fie instrumental.
Neinstrumental
Obstrucţia cailor aeriene înseamnă blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp străin. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă. Dacă victima este conştientă va indica acest lucru prin semnul ’’universal’’ de detresa respiratorie, prinderea gâtului cu o mâna sau cu ambele mâini.
Cea mai frecventă cauza de obstrucţie a căilor aeriene este limba. Manevra de hiperextensie a capului şi ridicarea bărbiei poate duce la dezobstrucţia caii aeriene. Dacă un corp străin blochează calea aeriană, trebuie să folosim o altă tehnică pentru a o elibera.
Resturile alimentare pot fi o altă cauză de obstrucţie, adulţii pot inhala chiar bucăţi mari de carne, copii pot inhala bomboane, alune, etc. Mai pot introduce în gura diferite obiecte mai mici, jucării.
Conduita:
1. Pacient conştient:
În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă şi încurajat să tuşească.
( Pasul 1). Dacă nu s-au eliberat căile respiratorii se efectuează 5 lovituri intrascapulare.
( Pasul 2 ).Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra, numita manevra Heimlich, adica compresiuni abdominale. Se aplica atunci când obstructia devine completa. Apropiati-va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti miscari bruste înauntru si în sus.
( Pasul 3 ). Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea creata în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna eliberati caile aeriene.
2. Pacient inconştient:
Dacă victima devine inconştientă, întindeţi-o pe pământ şi începeţi manevrele de resuscitare. Etapele în cazul obstrucţiei totale a căilor aeriene în cazul unei persoane inconştiente :
Verificarea nivelului de conştientă a victimei ;
Aşezarea victimei în decubit dorsal ;
Eliberaţi căile aeriene prin hiperextensia capului su subluxaţia mandibulei ;
Verificarea respiraţiei. Dacă nu respira se începe RCP ;
Dacă se observă corpul străin în cavitatea bucală, se deschide gura prinzând cu o mână bărbia şi cu degetul mare de la aceeaşi mână se pensează limba. Cu degetul arătător de la mâna cealaltă încercam să curăţăm cavitatea bucală;
Încercam să efectuaţi ventilaţii artificiale.
2. RESPIRATIE ARTIFICIALA,
Scop :asigurarea unei cant coresp de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
Surse de oxigen :
- statie centrala de oxigen
- microstatie
- butelie cu oxigen
Metode de administrare a oxigenului :
- prin sonda nazala
- prin masca
- ochelari pt oxigen : sunt prevazuti cu 2 sonde care se introduc in ambele nari ; se utliz la copii si pac agitati
- cortul de oxigen : frecvent utilizat la copii
echipament necesar administrarii de oxigen :
- sursa de oxigen
- umidificator
- sonda nazala, cateter
- masca de oxigen
- material adeziv pt fixarea sondei intubatie orotraheala,
Pt respectarea timpilor folositi in resuscitarea cardiorespiratorie se fol formula mnemotehnica: HELP-ME:
H- hiperextensia capului
E – eliberarea cailor respiratori
L – luxarea mandibulei inainte
P – pensarea nasului
ME – masaj extern
Tehnica:se asaza boln in d d, salvatorul se plaseaza in genunchi la capul victimei de partea stg sau dr si executa metoda respectand timpii formulei mnemotehnice(HELP):
1. Hiperextensia capului:- dezobstruarea cailor aeriene,
2. Eliberarea cailor respiratori superioare:pemeabilizarea cailor respiratori
3. Luzarea mandibulei se poate realiza a.: mandibula se luxeza tragand-o inainte cu policele de la mana stg facut carlig, o fixeaza in aceasta pozitie cu mana dr mentinanad gura semideschisa.
4. Pensarea nasului: se poate executa a.:
a) cu policele de la ambele maini penseaza narile( in cazul in care luxarea mandibulei s-a facut cu ambele maini).In acest caz: fixarea unghiului mandibulei se face numai cu ajutorul ultimelor 3 degete de la ambele maini, degetul al 4-lea este plasat pe barbie si participa la propulsia mandibulei concomitent cu mentinerea gurii in pozitie semideschisa, iar cu policele de la ambele maini se penseaza nasul.
b) cu mana stg (in cazul in care fixarea mandibulei se face cu mana dr).In acest caz, mana stg eliberata,salvatorul poate asterne peste gura victimei un material de protectie(tifon) apoi penseaza nasul.
c) cu pense speciale din truse de prim ajutor medical ale conducatorilor auto.
Repiratia ‘’gura la gura’’:dp aceast preg salvatorul trage aer in piept, isi retine resp in inspiratie profunda(apnee voluntara), aplica repede gura larg deshisa, buzele peste gura intredeschisa a victimei si unsufla cu putere aerul din plam sai in caile respiratorii ale victimei. Circumferinta buzelor sale sa acopere buzele victimei, pt a impiedica pierderile de aer la comisurile bucale.Salvatorul se ridica, face o noua inspiratie(in acest tp lasa libere nasul si gura, aerul iesind a din plam victimei), apoi insufla din nou aer in plam victimei, repetand aceasta succesiune de 14 -16 ori pe min ( cand exista si stop cardiac, concomitent se instituie si masajul cardiac).De regula, la adulti se insufla cu forta, la copii mai usor, iar la sugari f usor, cu deosebita grija(se pot prod rupturi de alveole de plamani).
In tp insuflatiei se indreapta privirea asupra toracelui victimei, pt a aprecia eficienta respiratiei. Uneori tehnica resp artificiale ‘’gura la gura’’ nu poate fi aplicata din anumite motive:
- gura victimei nu poate fi deschisa,
- exista leziuni care intereseaza cav bucala,
- fracturi ale mandibulei,
- gura salvatorului este mai mica decat a victimei.
Respiratia ‘’gura la nas’’: Ca tehnica se pastreaza in linii mari timpii de lucru descrisi la metoda ‘’gura la gura’’.
Mandibula este sustinuta cu palma, iar salvatorul aplica gura sa pe nasul victimei, intriducand pe aceasta cale aerul in plam victimei.
Cu obrazul, salvatorul acopera gura boln.La sugari si la copii mici este posibila simultan resp artif. ‘’gura la gura si la nas’’, deci salvatorul va putea cuprinde cu gura sa nasul si gura copilului.
Alte metode de respiratie artificiala:
- respiratie gura la masca,
- respiratie gura lasonda,
- respiratie cu aparate simple, portabile.
Aceste metode au avantaje asupra ventilatiei ‘’gura la gura’’ ca eficacitate si conditie igienica. Pt resp gura la sonda se utiliz o sonda special confectionata(sonda Safar), care jumatate intubeaza cav orofaringiana a victimei, iar cealalta jum. Ramane in afara, pt ca salvatorul sa poata insufla.
Respiratia gura lamasca se poate executa cu o masca ce intra in competenta unui aparat de ventilatie artificiala.
In cazul respiratiei cu aparate portabile, mana dr. Ramane libera pt. A actiona pe burduf sau balonul aparatului.
De retinut: respiratia artificiala trebuie continuata pana la reluarea miscarilor respiratori spontane eficiente sau pana la unitatea spitaliceasca unde se poate institui ventilatia mecanica controlata.
3. MASAJUL CARDIAC EXTERN
ME ? masajul cardiac extern: se aplică transversal podul palmei uneia dintre mâini (de obicei stânga) pe 1/3 inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele două mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă (aproximativ o secundă) şi va exercita o presiune verticală a sternului spre coloana vertebrală, în aşa fel ca sternul să fie înfundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasă numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor. După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţie iniţială, fără să se ridice mâinile de pe sternul victimei. Dacă este un singur salvator se fac două insuflaţii urmate de 12-14 compresiuni, dacă sunt doi salvatori unul face o insuflaţie, celălalt face 5 compresiuni sternale.
La copii se poate comprima cu o singură mână, iar la copiii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de compresiuni pe minut. Masajul cardiac trebuie executat până la reluarea bătăilor inimii. După 50-60 de minute de resuscitare la o victimă la care semnele care caracterizează instalarea morţii biologice nu se remit, manevra de resuscitare trebuie întreruptă.
Eficienţa ventilaţiei artificiale şi a masajului cardiac extern se apreciază prin:
- apariţia pulsului la vasele mari (carotida, femurală)
- apariţia reflexului la lumină, prin lipsa rigidităţii globului ocular
- recolorarea tegumentelor.
Chiar dacă victima îşi reia activitatea respiratorie şi cardiacă, este interzisă ridicarea lui până la venirea ambulanţei.
