C6
Adaptare a organismului la variatiile de mediu
1. Factorii perturbatori ai echilibrului organismului :
- externi (temperatura, umiditatea, calitatea si
cantitatea alimentelor si a apei, calitatea si
compozitia aerului si solului, microorganismele
patogene si parazitii, drogurile etc.
- interni – hipoxia, dezechilibre hidro-electrolitice,
metabolice, endocrine, etc.
2. Interrelatiile dintre functiile organismului uman
3. Mecanisme specifice de adaptare a organismului
la variatiile mediului intern si extern
CALITATEA ȘI COMPOZIȚIA AERULUI ȘI A SOLULUI
COMPOZITIA AERULUI
In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental. Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile.
La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni. Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer.
Aerul este esential pentru viata. Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata. De ce aerul este atat de important ? Pentru ca el contine oxigen. Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului.
La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual. Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer. Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru. Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului.
In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare. La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon. Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani. Aerul contine si praf. Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii. Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram.
Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane. Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi. Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie. Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica. Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun. Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru.
Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc. Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses. Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului.
Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor
afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos. In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi. Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice. In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat.
CALITATEA AERULUI
Evaluarea calităţii aerului inconjurător este reglemetată prin „Legea privind calitatea
aerului inconjurător” ce transpune Directiva 50/2008 adoptată de Parlamentul şi Consiliul
European privind calitatea aerului ambiental şi un aer mai curat pentru Europa.
La nivelul anului 2010, calitatea aerului in Romania a fost monitorizată permanent prin intermediul a 139 staţii automate repartizate pe intreg teritoriul ţării, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA). Staţiile sunt dotate cu analizoare automate ce măsoară continuu concentraţiile in aerul ambiental ale poluanţilor: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOx), monoxid de carbon (CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule in suspensie (PM10 şi PM2,5) din aerosoli. Acestora li se adaugă echipamente de laborator utilizate pentru măsurarea concentraţiilor de metale grele: plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel (Ni), concentraţiilor de particule in suspensie din aerosoli şi din depuneri (PM10 sau PM2,5). Staţiile de monitorizare sunt amplasate in concordanţă cu criteriile stabilite de directivele europene privind calitatea aerului, in vederea protecţiei sănătăţii umane, a vegetaţiei şi ecosistemelor pentru a evalua influenţa diferitelor tipuri de surse de emisii poluante. Din acest punct de vedere staţiile sunt clasificate după cum urmează: staţii de trafic – pentru evaluarea influenţei traficului asupra calităţii aerului;
staţii industriale – pentru evaluarea influenţei activităţilor industriale asupra calităţii
aerului; staţii de fond urban şi suburban – pentru evaluarea influenţei “aşezărilor urbane” asupra
calităţii aerului; staţii de fond rural şi regional – pentru evaluarea calităţii aerului in zone depărtate de
sursele de emisie.
Oxizii de azot provin in principal din arderea combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi in
diferite instalaţii industriale, rezidenţiale, comerciale, instituţionale şi din transportul rutier. Oxizii de azot au efect eutrofizant asupra ecosistemelor şi efect de acidifiere asupra multor componente ale mediului, cum sunt solul, apele, ecosistemele terestre sau acvatice, dar şi construcţiile şi monumentele. NO2 este un gaz ce se transportă la lungă distanţă şi are un rol important in chimia atmosferei, inclusiv in formarea ozonului troposferic. Expunerea la dioxid de azot in concentraţii mari determină inflamaţii ale căilor respiratorii şi reduce funcţiile pulmonare, crescand riscul de afecţiuni respiratorii şi agravand astmul bronşic.
Concentraţiile de NO2 din aerul inconjurător se evaluează folosind valoarea limită orară
pentru protecţia sănătăţii umane (200 mg/m3) care se permite a se depăşi de 18 ori/an şi valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane (40 mg/m3).
Concentraţiile medii anuale de dioxid de azot in aerul inconjurător arată depăşiri ale valorii limite anuale pentru sănătatea umană (40 mg/m3) in unele aglomerări urbane, respectiv: Bucureşti, la două staţii care monitorizează poluarea provenită din trafic (Cercul Militar şi Mihai Bravu) Braşov – la staţia de fond urban şi la staţia de trafic
Ozonul (O3)- Ozonul se găseşte in mod natural in concentraţii foarte mici in troposferă (atmosfera
joasă). Spre deosebire de ozonul stratosferic, care protejează viaţa pe Pămant, ozonul troposferic (cuprins intre sol şi 8-10 km inălţime) este deosebit de toxic, avand o acţiune puternic iritantă asupra căilor respiratorii, ochilor şi are potenţial cancerigen. De asemenea, ozonul are efect toxic şi pentru plante, la care determină inhibarea fotosintezei, producerea de leziuni foliare, necroze.
Ozonul este un poluant secundar deoarece, spre deosebire de alţi poluanţi, el nu este emis direct de vreo sursă de emisie, ci se formează sub influenţa radiaţiilor ultraviolete, prin
reacţii fotochimice in lanţ intre o serie de poluanţi primari (precursori ai ozonului), şi anume:
oxizii de azot (NOx), compuşii organici volatili (COV), monoxidul de carbon (CO).
Precursorii O3 provin atat din surse antropice (arderea combustibililor, traficul rutier, diferite activităţi industriale) cat şi din surse naturale (COV biogeni emişi de plante şi sol, in principal izoprenul emis de păduri, care, deşi dificil de cuantificat, pot contribui substanţial la formarea O3). O altă sursă naturală de ozon in atmosfera joasă este reprezentată de mici cantităţi de O3 din stratosferă care migrează ocazional, in anumite condiţii meteorologice, către suprafaţa pămantului.
Formarea fotochimică a O3 depinde in principal de factorii meteorologici şi de concentraţiile de precursori, NOx şi COV. In atmosferă au loc reacţii in lanţ complexe, multe dintre acestea concurente, in care O3 se formează şi se consumă, astfel incat concentraţia O3 la un moment dat depinde de o multitudine de factori, precum raportul dintre NO şi NO2 din atmosferă,
prezenţa COV necesari iniţierii reacţiilor, dar şi de factori meteorologici, de la temperaturile ridicate şi intensitatea crescută a luminii solare, care favorizează reacţiile de formare a O3, şi pană la precipitaţii, care contribuie la scăderea concentraţiilor de O3 din aer. Ca urmare, concentraţiile ozonului in atmosfera localităţilor urbane cu emisii ridicate de NOx sunt in general mai mici decat in zonele suburbane şi rurale, datorită distrugerii O3 prin reacţia cu NO. Aceasta explică de ce in zonele rurale, departe de sursele de emisie ale oxizilor de azot, unde traficul este redus şi emisiile din arderi mai scăzute, concentraţiile de ozon sunt in general mai mari decat in mediul urban.
Ca urmare a complexităţii proceselor fizico-chimice din atmosferă şi a stransei lor dependenţe
de condiţiile meteorologice, a variabilităţii spaţiale şi temporale a emisiilor de precursori, a creşterii transportului ozonului şi precursorilor săi la mare distanţă, inclusiv la scară intercontinentală in emisfera nordică, precum şi a variabilităţii schimburilor dintre stratosferă şi
troposferă, concentraţiile de ozon in atmosfera joasă sunt foarte variabile in timp şi spaţiu, fiind
totodată dificil de controlat.
Pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5) -Pulberile in suspensie din atmosferă sunt poluanţi ce se transportă pe distanţe lungi, proveniţi din cauze naturale, ca de exemplu antrenarea particulelor de la suprafaţa solului de către vant, erupţii vulcanice etc. sau din surse antropice precum: arderile din sectorul energetic, procesele de producţie (industria metalurgică, industria chimică etc.), şantierele de construcţii, transportul rutier, haldele şi depozitele de deşeuri industriale şi municipale, sisteme de incălzire individuale, indeosebi cele care utilizează combustibili solizi etc.
Natura acestor pulberi este foarte diversă. Astfel, ele pot conţine particule de carbon (funingine), metale grele (plumb, cadmiu, crom, mangan etc.), oxizi de fier, sulfaţi, dar şi alte noxe toxice, unele dintre acestea avand efecte cancerigene (cum este cazul poluanţilor organici persistenţi PAH şi PCB3 adsorbite pe suprafaţa particulelor de aerosoli solizi). Fracţiunea de particule fine (PM2.5 şi chiar PM1) reprezintă o problemă specială de sănătate, datorită faptului că acestea pot penetra sistemul respirator profund şi pot fi absorbite in sange.
Pulberi în suspensie PM10 -Concentraţiile de pulberi in suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni din aerul inconjurător se evaluează folosind valoarea limită zilnică (50 μg/m3) pentru care sunt premise 35 depăşiri/an şi valoarea limită anuală (40 μg/m3). Valorile concentraţiilor medii anuale de PM10, determinate prin metoda de referinţă gravimetrică, au depăşit valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii umane (40 μg/m3) la staţia de trafic B-3 Mihai Bravu, media anuală 42μg/m3, precum şi la o staţie de tip industrial, GJ-2 Rovinari, media anuală 46.73 μg/m3, care suportă influenţa unor mari poluatori industriali.
Pulberi în suspensie PM2,5 -Monitorizarea pulberilor in suspensie cu dimensiuni sub 2,5 microni (PM2,5) se realizează la 24 staţii de fond urban, situate pe intreg teritoriul ţării, de la inceputul anului 2009. Ca şi pentru pulberile in suspensie cu diametrul sub 10 microni se foloseşte metoda automată (nefelometrică) pentru obţinerea de măsurători in timp real care au valoare orientativă şi metoda gravimetrică care este metodă de referinţă.
Benzenul (C6H6) - Benzenul este o substanţă toxică, cu potenţial cancerigen, provenită in principal din traficul rutier şi din depozitarea, incărcarea/descărcarea benzinei (depozite, terminale, staţii de
distribuţie carburanţi), dar şi din diferite alte activităţi cu produse pe bază de solvenţi (lacuri, vopsele etc.), arderea combustibililor fosili, a lemnului şi deşeurilor lemnoase, controlată sau in
aer liber. Concentraţiile de benzen din aerul inconjurător se evaluează folosind valoarea limită
pentru protecţia sănătăţii umane (5 μg /m3). In anul 2010 concentraţia medie anuală nu a depăşit valoarea limită anuală pentru sănătatea umană la niciuna din staţiile de monitorizare. Valorile medii anuale pentru staţiile cu captură reprezentativă din punct de vedere statistic sunt reprezentate in graficul de mai jos
Metale grele din pulberi în suspensie PM10 - Metalele grele sunt emise ca rezultat al diferitelor procese de combustie şi a unor activităţi industriale, putand fi incluse sau ataşate de particulele de pulberi emise. Ele se pot depune pe sol sau in apele de suprafaţă, acumulandu-se astfel in sol sau sedimente. Metalele grele sunt toxice şi pot afecta numeroase funcţii ale organismului. Pot avea efecte pe termen lung prin capacitatea lor de acumulare in ţesuturi. Metalele grele monitorizate in anul 2010 au fost plumbul (Pb), cadmiul (Cd), nichelul (Ni) şi arsenul (As) din pulberile in suspensie PM10. Legea de calitate a aerului inconjurător reglementează următoarele norme pentru
evaluarea concentraţiilor de metele grele din fracţia PM10: Valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii de 0.5μg/m3 pentru Pb; Valoarea ţintă de 6ng/m3 pentru As ; Valoarea ţintă de 5ng/m3 pentru Cd; Valoarea ţintă de 20ng/m3 pentru Ni. Valoarea limită anuală pentru protecţia sănătăţii a fost depăşită la staţia de fond industrial MM4 din municipiul Baia Mare: valoarea medie anuala 0.818 mg/m3. Valori ridicate ale concentraţiilor de metale grele se inregistrează in cele două zone cu poluare istorică : municipiul Baia Mare şi oraşul Copşa Mică.
Metalele grele rezultă din activitatea industrială specifică, dar şi din pulberile cu conţinut in metale grele de la iazurile de decantare din zona Baia Mare antrenate vant. Nu s-au inregistrat depăşiri ale valorilor ţintă pentru Cd, As, Ni.
CALITATEA ȘI COMPOZIȚIA SOLULUI CA FACTOR PERTURBATOR AL ECHILIBRULUI ORGANISMULUI UMAN
Solul, prin pozitia, natura si rolul sau, este un produs al interactiunii dintre mediul biotic si abiotic, reprezentand un organism viu, in care se desfasoara o viata intensa si in care s-a stabilit un anumit echilibru ecologic.
Solurile determina productia agricola si starea padurilor, conditioneaza invelisul vegetal, ca si calitatea apei raurilor, lacurilor si apelor subterane, regleaza scurgerea lichida si solida in bazinele hidrografice si actioneaza ca o geomembrana pentru diminuarea poluarii aerului si a apei, prin retinerea, reciclarea si neutralizarea poluantilor, cum sunt substantele chimice folosite in agricultura, deseurile si reziduurile organice si alte substante chimice. Solurile, prin proprietatile lor de a intretine si a dezvolta viata, de a se regenera, filtreaza poluantii, ii absorb si ii transforma. Formarea solurilor este un proces complex, de lunga durata, care reflecta efectul factorilor pedogenetici, atat naturali cat si antropici.
Solul este alcatuit din: material mineral provenit din dezagregarea si alterarea rocilor, material organic provenit din transformarea resturilor vegetale, apa provenita din precipitatiile atmosferice sau irigatii si aer. Proportia in care aceste componente se gasesc in sol determina gradul de fertilitate al solului. Repartitia solurilor variaza de la o tara la alta in functie de relief, clima si, nu in ultimul rand, de activitatile biologice.
Solul este un ecosistem bogat, dar fragil, e stratul afanat, moale si friabil ce se gaseste la suprafata scoartei pamantului si care impreuna cu atmosfera invecinata constituie mediul de viata al plantelor. Este cel de-al treilea factor de mediu ce trebuie protejat cu atentie ca si apa si aerul pentru asigurarea vietii pe Pamant.
Solul este locul de intalnire a poluantilor: pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc in sol. Apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu-i spre adancime, raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la intamplare pe sol. De la mucul de tigara sau biletul de tramvai pana la automobilul abandonat, la picatura de ulei scursa din tractorul care circula pe camp, toate sunt poluari directe ale solului.
In agricultura, in vederea realizarii unor productii cantitative şi calitative superioare atat marii producatori cat si micii producatori agricoli au executat si lucrari de fertilizare a terenurilor, utilizand atat ingrasaminte organice cat si ingrasaminte chimice. Folosite timp indelungat, ingrasamintele chimice pot opri reciclarea substantelor organice din solurile cultivate, amenintand grav fertilitatea lor. Cresterea cantitatilor de ingrasaminte chimice reduce tot mai mult componentele organice si humusul din sol. Aceasta are drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la declinul complexului absorbant argilo-humic din sol. Cercetarile efectuate au demonstrat ca ingrasamintele pot provoca dereglarea echilibrului ecologic (mai cu seama prin acumularea nitratilor), in cazul in care sunt folosite fara a se lua in considerare natura solurilor, conditiile meteorologice concrete si necesitatile plantelor. Utilizarea nerationala a ingrasamintelor determina aparitia unui exces de azotati si fosfati care are un efect toxic asupra microflorei din sol si duce la acumularea in vegetatie a acestor elemente.
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea ingrasamintelor, in special a celor cu potasiu, azot si fosfor. Efectul poluant deriva din doua elemente : contin multe impuritati toxice si sunt folosite in cantitati excesive. Efectul poluant cel mai intens il determina utilizarea in exces a azotatilor.
Protectia plantelor este domeniul stiintei agricole, care se ocupa de cercetarea organismelor daunatoare, elaborarea metodelor si mijloacelor de protectie a plantelor impotriva bolilor, daunatorilor si buruienilor si a tehnologiilor de aplicare a lor, elaborarea sistemelor ecologic inofensive de protectie integrata a plantelor.
Produsele fitosanitare (erbicide, insecticide, fungicide) sunt substante chimice destinate protectiei culturilor agricole si datorita structurii lor chimice, acestea au efecte nedorite asupra sanatatii oamenilor si a mediului dupa cum urmeaza:
- penetreaza in lanturile trofice si mediul inconjurator;
- sunt mutagene, teratogene si cancerigene;
- produc efecte secundare necunoscute cauzate de interactiunea dintre ele si metabolitii plantelor;
- distrug echilibrele naturale, pentru ca in afara organismelor daunatoare sunt distruse si cele utile;
- se reduce sau se distruge fertilitatea solului datorita efectelor secundare asupra micro si macroorganismelor acestuia;
- reducerea biodiversitatii din ecosisteme;
- remanenta in alimente, putand dauna sanatatii umane.
Erbicidele constituie principala categorie de pesticide utilizata, majoritatea se acumuleaza in sol si au o remanenta indelungata, existand pericolul poluarii solului.
Evitarea acumularii erbicidelor in sol se realizeaza prin:
- realizarea unor asocieri de erbicide care sa permita folosirea de doze minime ;
- rotatia tratamentelor cu erbicide ;
- fertilizarea solului cu ingrasaminte naturale.
Excesul de pesticide prezent in sol poate afecta sanatatea umana prin intermediul contaminarii apelor, solului, alimentelor si a aerului. Pesticidele administrate pe sol sunt treptat dispersate in mediu, sau translocate in plante, unele insa putand persista in sol multi ani de la aplicare. Impactul pesticidelor asupra mediului depinde de cantitatea utilizata, modul de administrare, precum si de toxicitatea si perioada de remanenta a acestora in sol.
Din aceste considerente, in agricultura se accepta numai substante chimice cu valoare biologica mare si usor degradabile in timp.
Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. Se afla in stransa corelatie cu clima unei regiuni, atat prin configuratia, natura si structura lui. El constituie insa si un factor important in raspandirea unui numar tot mai mare de boli, ca urmare a poluarii sale.
Efectele acute au fost primele asupra carora s-au facut observatii si cercetari privind influenta poluarii mediului asupra sanatatii populatiei. Ele se datoresc unor concentratii deosebit de mari ale poluantilor din mediu care au repercursiuni puternice asupra organismului uman: marile epidemii de la Hamburg si Petersburg, de la sfarsitul secolului trecut, datorate poluarii
apei cu virusul holerei, iar mai recent, Londra, 1952, cand, datorita poluarii cu pulberi si dioxid de sulf s-au inregistrat peste 4000 decese. Desi rare, aceste episoade acute au avut meritul de a fi atras
atentia specialistilor asupra sanatatii populatiei expuse, declansand primele cercetari sistematice in domeniul relatiei sanatate – poluare .
Efectele cronice reprezinta formele de manifestare cele mai frecvente ale actiunii poluarii mediului asupra sanatatii umane. In mod obisnuit, diversii poluanti existenti in mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezenta lor continua, chiar in concentratii mai scazute nu este lipsita de efecte nedorite. Influenta solului poluat asupra sanatatii umane se exercita in primul rand ca urmare a poluarii sale biologice:
poluarea radioactiva;
poluarea chimica este cauzata in principal de pesticide si ingrasaminte;
poluarea biologica este caracterizata prin: contaminarea solului cu reziduurile cu germeni patogeni care pot fi: excretati de om si transmisi prin sol (bacilii tific, dizenteric, virusurile holerei, poliomielitei, hepatitei, etc.) sau eliminati de animale si transmisi prin sol (bacilii tetanic, antracic, etc).
Asigurarea populatiei mondiale, in continua crestere, cu produse agroalimentare si a industriei prelucrate, cu materii prime, impune cu necesitate ca toate resursele de la sol sa fie protejate si valorificate integral, cu randament sporit si eficienta economica cat mai mari. In acest scop, este necesar sa se asigure cele mai bune masuri de gospodarire a solurilor, de prevenire si combatere a fenomenelor de degradare a lor, pentru a se mentine si spori fertilitatea, respectiv capacitatea lor productiva.
Prin functia de relatie se realizeaza legatura dintre organism si mediul înconjurator. Prin aceasta functie organismul uman ia cunostinta despre realitatea înconjuratoare si actioneaza in consecinta la diferiti stimuli din mediul înconjurator.
Orice fiinta sau obiect are însusiri variate, care constituie o complexitate de stimuli pentru simturi(de ex un fruct are dimensiuni, culoare, forma, parfum, gust, etc.).
Datorita corelatiilor existente intre forma, dimensiune, greutate, culoare, miros, gust, organismul primeste toate informatiile in acelasi timp. Aceasta compensatie reciproca are o deosebita importanta in cazul tulburarilor functionale ale unui simt. Informatiile necesare organismului despre lumea înconjuratoare sunt primite prin simturi, in procente diferite.
La nivelul creierului se asociaza toate elementele obtinute prin analiza si reconstituirea unei fiinte, a obiectului sau fenomenului care a fost analizat.
Astfel, omul si-a dobândit experientele formale si spatiale, proces care a permis aprecierea raporturilor dintre dimensiunile corpului omenesc. Analiza si sinteza permit organismului sa se orienteze in mediul înconjurator si sa reactioneze adecvat fata de diferitii excitanti.
Baza anatomica a functiei de relatie:
- organe de simt - sunt componente nervoase, care au rezinta trei segmente(- segmentul extern - receptorii)
(- segmentul intermediar - nervii)
(- segmentul central - centrii nervosi).
Analizatorii:
- analizatorul vizual = > receptorii se gasesc in organul de simt = ochiul
- analizatorul auditiv = > receptorii se gasesc in organul de simt = urechea
- analizatorul gustativ => receptorii se gasesc in organul de simt = limba
- analizatorul cutanat = > receptorii se gasesc in organul de simt = pielea
- sistem nervos - are rolul de integrare a organismului in mediul înconjurator. Unitatea structural functionala a sistemului nervos este neuronul. Neuronii au rolul de a capta informatiile si a le conduce la nivelul structurilor nervoase centralizate(centrii nervosi).
- sistem muscular - totalitatea muschilor din corp formeaza sistemul muscular. Ca pozitie, muschii sunt prinsi de oase(muschii somatici), alcatuind musculatura externa sau pot captusii diferite cavitati ale organelor interne.
- sistem osos - cuprinde totalitatea oaselor din corp, care articulate intre ele formeaza scheletul corpului uman.
