CURS 1. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI 1. Definiţia anatomiei şi ramurile ei 2. Caracteristicile speciei umane 3. Planurile corpului uman 4. Nomenclatura anatomică

                                       

CURS 1. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI

1. Definiţia anatomiei şi ramurile ei

2. Caracteristicile speciei umane

3. Planurile corpului uman

4. Nomenclatura anatomică

1.1. Definiţia anatomiei şi ramurile ei

Anatomia (gr. anatomia- a separa, a tăia) este ramură a biologiei şi a medicinei care se ocupă cu studiul structurii organismelor vii. Este înrudită cu embriologia, anatomia şi embriologia comparată.

Anatomia este divizată, la rândul ei, în anatomia grosieră (macroscopică)şi anatomia microscopică.Anatomia macroscopică (denumită şi anatomie topografică, regionalăsau antropotomie) studiază structurile anatomice care pot fi văzute cu ochiul liber. Anatomia microscopică analizează acele structuri care pot fi observate doar cu ajutorul microscopului, şi include histologia(studiul ţesuturilor) şi citologia (studiul celulelor).

Anatomia umană poate fi învăţată pe regiuni sau pe sisteme, adică fie sunt studiate toate structurile dintr-o anumită regiune (cap, torace, membre), fie sunt studiate pe sisteme (digestiv, circulator, osos etc.)

Ramuri specializate ale anatomiei:

• anatomia patologică: studiază modificările diferitelor structuri, datorate bolilor
• anatomia radiografică: studiază structurile interne vizualizate prin raze X
• biologia moleculară: studiază structurile anatomice la nivel subcelular
• fiziologia: studiază modul de funcţionare a diverselor organe, adesea studiile vizează nivelul celular şi molecular. Pentru înţelegerea fiziologiei este nevoie de cunoştinţe din domeniul fizicii, care explică curenţii electrici, presiunea sanguină, implicarea oaselor de către muşchi în locomoţie (pârghiile).

1.2. Caracteristicile speciei umane

Organismul uman, sau Homo sapiens, cum ne-am denumit noi înşine, este unic în multe privinţe. Denumirea ştiinţifică tradusă din latină înseamnă om inteligent, şi într-adevăr inteligenţa este trăsătura cea mai distinctivă. Aceasta ne-a permis să dezvoltăm un mod de comunicare prin simboluri scrise. Continuăm să dezvoltăm, în permanenţă, mijloace de adaptare la mediul înconjurător. În acelaşi timp, suntem atât de specializaţi intelectual, încât noi înşine nu ne suntem de ajuns. Avem nevoie unii de alţii, la fel de mult cât avem nevoie de cunoştinţele din trecut.

Deşi avem trăsături comune animalelor, existăo serie de particularităţi specifice:

1. Creierul este bine dezvoltat.Creierul unui om adult cântăreşte între 1350 şi 1400 g. Aceasta face ca raportul creier - corp să fie foarte mare. Dar mai important este modul diferit de dezvoltare a regiunilor creierului. Există regiuni pe scoarţa cerebrală extrem de specializate, spre exemplu pentru emoţii, gândire, învăţare, memorare şi chiar pentru coordonarea mişcărilor.

2. Mersul biped. Deoarece oamenii se sprijinăşi merg doar pe 2 membre, tipul nostru de locomoţie este biped. Postura dreaptăa corpului impune şi alte modificări, cum ar fi: curbura în forma de S a coloanei vertebrale, anatomia coapselor şi a bazinului şi scobitura tarsului. Unele dintre aceste trăsături pot cauza probleme clinice persoanelor în vârstă.

3. Policele opozabil.Policele uman este adaptat pentru a prinde obiecte, articulaţia de la baza lui permiţînd numeroase mişcări.

4. Limbajul verbal articulat.Oamenii, spre deosebire de animale, prezintălimbaj articulat. Structura anatomicăa organelor vorbirii (laringe, limbăşi buze) şi creierul bine dezvoltat fac acest lucru posibil. La articularea limbajului contribuie şi pozitia bipedă, laringele fiind dispus altfel faţăde poziţia patrupedă.

5. Vederea stereoscopică.Deşi aceastăcaracteristicăeste prezentăşi la unele animale, este deasemenea puternicăşi la om. Ochii noştri sunt poziţionaţi în acelaşi plan în faţă, astfel că, atunci cand privim un obiect, îl vedem din douăunghiuri. Vederea stereoscopicăne permite săpercepem lumea tridimensional.

În cursul de faţă, vom aborda studiul anatomiei din perspectiva sistemică, adică vom analiza fiecare sistem în parte. Pentru a putea realiza acest lucru, trebuie clarificate o serie de aspecte:

1.3. Planurile corpului uman

Pentru a putea studia şi înţelege aranjarea structuralăa diferitelor organe, corpul poate fi împărţit, în funcţie de 3 planuri fundamentale de referinţă (Fig. 1):

• un plan sagital
• un plan frontal
• un plan transversal

Planurile sagitaletrec prin corp vertical, împărţindu-l în regiuni dreaptăşi stângă. Planul sagital median este acel plan sagital care trece prin mijlocul corpului, împărţindu-l în 2 jumătăţi egale.

Planurile frontalesecţionează corpul pe lungime, împărţindu-l în regiuni anterioară(spre în faţă) şi posterioară (spre în spate).

Planurile transversaleîmpart corpul în regiuni superioară şi inferioară. Meritul tomografiei cu raze X este acela căoferăimagini ale planurilor transversale, care nu pot fi obţinute decât prin secţiuni prin corp. Anterior dezvoltării acestei tehnici, radiografia făcea dificilă, dacă nu imposibilă,capacitatea de a distinge prin neregularităţile corpului.

Figura 1. Planurile de orientare ale corpului uman

1.4. Nomenclatura anatomică

Poziţia anatomică

Toţi termenii care descriu relaţia dintre diferitele părţi ale corpului, au ca punct de referinţăpoziţia anatomică. În poziţie anatomică, corpul este drept, picioarele sunt paralele între ele, lipite de podea, ochii privesc spre înainte, iar braţele sunt situate pe langăcorp, cu palmele orientate spre înainte, perfect întinse (Fig. 2).

Î

Figura 2. Poziţia anatomică a corpului uman  In tabelul de mai jos sunt prezentaţi o serie de termeni direcţionali, pentru localizarea diferitelor organe unele faţăde altele.

Termenul	Definiţia	Exemple
Superior (cranial, cefalic)	Situat spre regiunea cefalică	Toracele este superior abdo- menului
Inferior (caudal)	Opus regiunii cefalice	Gâtul este inferior capului
Anterior (ventral)	Spre în faţă	Sternul este anterior inimii
Posterior (dorsal)	Spre spate	Rinichii sunt situaţi posterior intestinelor
Medial	Spre linia mediană a corpului	Inima este situată medial faţă de plămâni
Lateral	Opus liniei mediane a corpului	Urechile sunt situate lateral faţă de nas
Intern (profund)	Opus suprafeţei corpului	Creierul este situat intern faţă de craniu
Extern (superficial)	Spre suprafaţa corpului	Pielea este situată extern faţă de muşchi
Proximal	Spre trunchi	Genunchiul este situat proximal faţă de tars
Distal	Îndepărtat de trunchi	Palma este situată distal faţă de cot

Figura 3. Termeni direcţionali în corpul uman

Regiunile corpului

Corpul uman este impărţit într-o serie de regiuni ce pot fi identificate la suprafaţa corpului (Fig. 7). Regiunile mari ale corpului sunt:

• capul
• gâtul
• trunchiul
• membrele superioare
• membrele inferioare

Capul

• este împărţit în două regiuni:
  • regiunea facială: include ochii, nasul şi gura
  • regiunea craniană: acoperă şi protejează creierul.

Denumirea anumitor zone de la suprafaţa capului se poate baza pe denumirea organelor situate în acele regiuni:

• regiunea orbitală (îin dreptul ochilor)
• regiunea nazală (în dreptul nasului)
• regiunea orală (în dreptul gurii)
• regiunea auriculară (în dreptul urechilor),

sau pe denumirea oaselor din acea zonă: ex. regiunea frontală(osul frontal), regiunea zigomatică(osul zigomatic)

APTER 2

Gâtul

• face referire la regiunea cervicală, cea care susţine capul şi ii permite mobilitatea.

Trunchiul

Trunchiulsau torsul, reprezintăporţiunea din corp la care se ataşeazăgâtul şi membrele. Include:

• toracele
• abdomenul
• pelvisul

Toracele sau regiunea toracală, face referire la piept. Regiunea mamarăa toracelui este cea din jurul areolelor mamare, care la femeile mature din punct de vedere sexual cuprinde sânii. Între cele două regiuni mamare se găseşte regiunea sternală. Subsoaraeste denumită fosa axilarăsau simplu, axilă, iar regiunea înconjurătoare se numeşte regiune axilară. Regiunea vertebralăse extinde de-a lungul spatelui şi urmăreşte coloana vertebrală. În cutia toracică sunt localizaţi plămânii şi inima. Anumite urme de la suprafaţa corpului sunt importante în verificarea integrităţii acestor organe. Un medic trebuie să ştie, spre exemplu, unde pot fi cel mai bine detectate valvele inimii şi unde se aud cel mai bine sunetele respiratorii. Axila este importantă in examinarea unor ganglioni limfatici infectaţi.

Abdomenuleste localizat sub torace. În centrul abdomenului se găseşte ombilicul (buricul). Abdomenul a fost împărţit în 9 regiuni pentru a descrie localizarea organelor interne. Cele nouăregiuni sunt prezentate in figura de mai jos, iar organele interne corespunzătoare sunt prezentate în tabelul de mai jos (Fig. 4).

Regiunea	Localizarea	Organele interne corespunzătoare
Hipocondrul drept	Dreapta, în treimea superioară a abdomenului	Vezica biliară, o parte din ficat şi din rinichiul drept
Epigastrul	Central, în treimea superioară a abdomenului	O parte din ficat, stomacul, pancreasul şi duodenul
Hipocondrul stang	Stânga, în treimea superioară a abdomenului	Splina, flexura splenică a colonului, o parte din rinichiul stâng şi din intestinul subtire
Flancul lateral drept	Dreapta, în treimea medie a abdomenului	Cecum, colonul ascendent, flexura hepatică a colonului, o parte din rinichiul drept şi din intestinul subtire
Regiunea ombilicală	Central, în treimea medie a abdomenului	Jejunul, ileonul, o parte din duoden, din colon şi din rinichi şi vasele sanguine abdominale principale
Flancul lateral stâng	Stânga, în treimea medie a abdomenului	Colonul descendent, portiuni din rinichiul stâng şi din intestinul subtire
Regiunea inghinală dreaptă	Dreapta, în treimea inferioară a abdomenului	Apendicele cecal, porţiuni din cecum şi intestinul subţire
Hipogastrul	Central, în treimea inferioară a abdomenului	Vezica urinară, o parte din intestinul subţire şi colonul sigmoid
Regiunea inghinală stângă	Stânga, în treimea inferioară a abdomenului	Porţiuni din intestinul subţire, colonul descendent şi sigmoid

Fig. 4 Regiunile abdomenului

Împărţirea abdomenului în 4 cadrane este o practicăclinicăfolosităpentru localizarea durerii, a tumorilor şi a altor dereglări (Fig. 5).

Figura 5. Cadranele abdomenului

Pelvisul.Regiunea pelvianăreprezintăpartea inferioarăa abdomenului. În aceastăregiune se găsesc alte subregiuni:

• pubiană (acoperită de păr la indivizii maturi din punct de vedere sexual)
• perineană (perineu, regiunea ce conţine organele sexuale externe şi orificiul anal)
• lombară (cunoscută şi sub denumirea de sale)
• sacrală (localizată mai jos, în această zonă se termină coloana vertebrală)
• muşchii laţi ai bazinului formează fesele sau regiunea gluteală. Această regiune este utilizată pentru injecţiile subcutanate.

Membrul superior

Este anatomic împărţit în:

• umăr
• braţ
• antebraţ
• mână (palmă).

Umăruleste regiunea cuprinsăîntre centura scapularăşi brat şi cuprinde articulaţia braţului la centură. Umărul se mai numeşte şi regiunea deltoidă.

Regiunea cubitalăeste aria cuprinsă între braţ şi antebrat, care cuprinde articulaţia cotului. Fosa cubitalăeste depresiunea porţiunii anterioare a regiunii cubitale. Este importantăpentru injecţiile intravenoase si pentru prelevarea de sange.

Mâna are 3 zone principale:

• carpul, ce contine oasele carpiene
• metacarpul, ce conţine oasele metacarpiene
• degetele, ce conţin falangele

Partea anterioarăa mâinii se numeşte regiune palamară(palmă), iar partea posterioarăa mâinii se numeşte dosul mâinii.

Membrul inferior

Este anatomic impartit in:

• sold
• coapsă
• genunchi
• gambă
• picior

Coapsase mai numeşte şi regiune femurală.

Genunchiulare 2 feţe: faţa anterioară(regiune patelară) şi faţa dorsală(fosa poplitee).

Gambaprezintăregiunea cruralăanterioarăşi posterioară. Anterior se găseşte fluierul piciorului, o creastăproeminentăosoasă, care se întinde de-a lungul gambei.

Piciorulare 3 regiuni principale:

• tarsul, alcătuit din oasele tarsiene
• metatarsul, alcătuit din metatarsiene
• degetele, alcătuite din falange

Gleznareprezintăarticulaţia dintre picior şi gambă. Călcâiuleste situat posterior piciorului, iar talpa picioruluieste suprafaţa plantară. Dosul piciorului este orientat superior.

Cavităţile corpului (Fig. 8)

Cavităţile corpului sunt spaţii bine delimitate din interiorul corpului. Acestea conţin organe care sunt protejate, delimitate şi susţinute de membrane asociate. Există2 cavităţi principale ale corpului:

• cavitatea anterioară
• cavitatea posterioară

Cavitatea posterioarăa corpului conţine creierul şi măduva spinării. Cavitatea anterioarăa corpului se formează, în timpul dezvoltării intrauterine, dintr-o cavitate a trunchiului numităcelom. Celomul este delimitat de o membranăcare secretăun lichid lubrefiant. Pe parcursul dezvoltării, celomul este impărţit de către diafragm, într-o cavitate superioară(cavitatea toracică) şi una inferioara (cavitatea abdomeno-pelviană). Organele din celom sunt denumite generic viscere sau organe viscerale. În cavitatea toracică sunt două cavităţi pleurale ceînconjoară plămânul drept şi stâng. Deasemenea există cavitatea pericardică, care înconjoară inima. Spaţiul dintre cele două cavităţi pleurale se numeşte mediastin.

Cavitatea abdomeno-pelviană este formată din cavitatea abdominală, situată superior, şi cavitatea pelviană, situată inferior. Cavitatea abdominală conţine stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, ficatul, vezica biliara, pancreasul, splina şi rinichii. Cavitatea pelviană este ocupată de porţiunea terminală a intestinului gros, vezica urinară şi organele de reproducere (uter, trompe uterine şi ovare la femeie, veziculele seminale şi prostata la barbat) (Fig. 9).

Cavităţile corpului au rolul de a delimita organe şi sisteme cu funcţii înrudite. Majoritatea sistemului nervos ocupă cavitatea posterioară a corpului; principalele organe ale sistemului respirator şi circulator se găsesc în cavitatea toracică; principalele organe ale sistemului digestiv se găsesc în cavitatea abdominală; organele de reproducere se găsesc în cavitatea pelviana. Aceste cavităţi nu doar adapostesc şi susţin diferitele organe, ci şi compartimentează organele, astfel ca infecţiile şi bolile nu se pot răspândi dintr-un compartiment în altul. Spre exemplu,pleurezia unuia din cei doi plămâni nu se transmite, de obicei, şi celuilalt, iar afecţiunile apărute în cavitatea toracică sunt localizate de obicei la un singur plămân.

Figura 7 A. Regiunile corpului – vedere anterioară

Figura 7 B. Regiunile corpului – vedere posterioară

În plus faţă de cavitatea anterioară şi posterioară a corpului, există o serie de alte cavităţi mai mici, la nivelul capului. Cavitatea orală are rol principal în digestie şi rol secundar în respiraţie. Conţine limba şi dinţii. Cavitatea nazală, care aparţine sistemului respirator, este compartimentată în două spaţii de către septul nazal. Există deasemenea, două orbite care adăpostesc, fiecare, câte un glob ocular şi muşchii extrinseci lui. Deasemenea, există 2 cavităţi ale urechii mijlocii, ce conţin 3 oscioare cu rol în transmiterea sunetelor.

Figura 8. Cavităţile corpului

Figura 9. Cavitatea anterioară a corpului

Membranele corpului

Membranele corpului sunt alcatuite din straturi subţiri de ţesut epitelialşi conjunctiv care acoperă, separă şi susţin organele interne.

Există două tipuri principale de membrane:

• membrane mucoase
• membrane seroase

Membranele mucoasesecretă un fluid dens şi lipicios numit mucus. Mucusul lubrefiază şi protejează organele în care este secretat. Membranele mucoase se găsesc în organele cavitare, în cavitătile sau tuburile care intră şi ies din organism, cum ar fi cavităţile orală şi nazală, tuburile respiratorii, digestive, genitale şi excretoare.

Membranele seroase se găsesc în cavitatea toracală şi abdomeno-pelviană şi acoperă viscerele, secretând un lichid lubrefiant, numit lichid seros.

• pleura este o membrană seroasă asociată fiecărui plămân. Fiecare pleură (pleura plamanului drept şi pleura plămânului stâng) este formată din două componente:
  • foiţa viscerală: aderă la suprafaţa externă a plămânilor
  • foiţa parietală: căptuşeşte cutia toracică şi diafragmul.

Spaţiul dintre cele două foiţe se numeşte cavitate pleurală. Astfel, fiecare plămân este înconjurat de câte o cavitate pleurală proprie.

• Pericardul seros este membrana care acoperă inima:
  • Pericardul visceral vine în contact direct cu inima
  • Pericardul parietal vine în contact cu pericardul fibros

Spaţiul dintre cele două membrane se numeşte cavitate pericardică.

• Peritoneul sau membranele peritoneale reprezintă seroasele cavităţii abdominale:
  • Peritoneul visceral acoperă viscerele abdominale
  • Peritoneul parietal vine în contact cu peretele abdominal

Spaţiul dintre cele două foiţe se numeşte cavitate peritoneală. Micul şi marele epiploon sunt pliuri ale peritoneului care pleacă de la stomac. Acestea depozitează grăsimi şi ţesut conjunctiv lax, protejând viscerele. Unele organe, precum rinichii, suprarenalele şi porţiunea mediană a pancresului nu sunt acoperite de peritoneu, şi se numesc retroperitoneale. Mezenterele sunt pliuri duble ale peritoneului ce leagă peritoneul visceral de cel parietal (Fig. 10).

1.5. Noţiuni generale privind formarea temenilor medicali

Termenii medicali se formează pornind de la rădăcina cuvântului şi prin adăugare de sufixe, respectiv de prefixe. În tabelele de mai jos sunt prezentate o serie de rădăcini, sufixe şi prefixe ale acestor termeni.

Figura 10. Organele viscerale ale cavităţii abdomeno – pelviene şi membranele seroase asociate

Rădăcina termenului	Semnificaţia
Abdomeno	Privind abdomenul
Angi/o	Cu privire la vasele sanguine
artros	Cu privire la articulaţii
cianos	Albastru
Cit/o	Cu privire la celulă
Derm/o	Cu privire la piele
eritros	Roşu
Gastr/o	Cu privire la stomac
Glicos	Glucide, zaharuri
Hepat/o	Cu privire la ficat
Hist/o	Cu privire la ţesuturi
Leuc/o	Alb
Mamo	Cu privire la sâni, glande mamare
Nefro	Cu privire la rinichi
Neuro	Cu privire la sistemul nervos
Osteo	Cu privire la oase
fago	Cu privire la hrănire
Pato	Cu privire la boală
Rino	Cu privire la nas

Prefixul	Semnificaţia termenului
a/an	fără, absent
acro	extremitate
bradi	încet
dia	prin
dis	dificil
endo	interior
epi	deasupra, peste
hiper	peste normal
hipo	sub normal
macro	mare
micro	mic
peri	în jurul
tahi	rapid

Sufixul	Semnificaţia termenului
-algie	Durere
-cite	Celule
-ectomie (tomos – a tăia)	Îndepărtarea chirurgicală a ...
-gramă	Înregistrarea unor parametri
-grafie	Procesul înregistrării
-logie (logos – cuvânt, ştiinţă)	Studiul ...
-otomie	Tăiere în ...
-ostomie	Formarea unei deschizături, în mod chirurgical
-megalie	mărire
-patie	Boală
-fobie	Teamă
-plastie	Repararea chirurgicală a ...
-penie	Scăderea sau reducerea ...
-scop	Instrument de examinare
-ită	Inflamaţia ...