FIINTA UMANA SI NURSING-UL , NEVOIA DE A MÂNCA ŞI A BEA

NEVOIA DE A MÂNCA ŞI A BEA

Definitia. Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate suficientă pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia dispensabilă unei bune funcţionări.

Independenţa în satisfacerea nevoii.
Pentru a se menţine sănătoasă fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Calitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în funcţie de sex, vârstă, greutate, înălţime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.
Glucidele (hidranţii de carbon). Reprezintă sursa principală energetică a organismului. La copii aportul de glucide trebuie să fie mărit în bolile febrile, de nutriţie, afecţiuni depatice şi renale. Necesarul de glucide este de 4-6 grame pe kg corp pe 24 ore.
Proteinele reprezintă o sursă importantă de energie şi constituie materia primă a fermentaţiilor şi hormonilor. Necesarul este de 4-6 Kg pe corp pe zi.
Lipidele. Pe lângă rolul lor energetic intră în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare. Sub formă depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne. Necesarul e de 1-2 Kg pe corp pe zi.

Vitaminele. Sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. Nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate. Necesarul de vitamine C este de 150 mg, vitamina B – 25 mg, B6 – 6 mg, vitamina K – 20 mg.
Apa şi sărurile minerale. În apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism. Necesarul zilnic de apă al organismului sănătos este între 2500 – 3000 ml pe zi. El se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea glucidelor şi grăsimilor.  Odată cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Satisfacerea de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţional, altfel organismul rămâne în dezichilibru hidromineral.



MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ:
Cavitatea bucală :
- dentiţie bună;
- proteza dentară în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
- gingii roz şi aderente dinţilor.
Masticaţia :
- uşoară şi eficace;
 - cu gura închisă.
Reflex de deglutiţie – prezent
Digestie – bună
Deprinderi alimentare  - programul meselor  (3 mese şi 2 gustări , 10 ore repaus nocturn
Apetit - poftă de mâncare prezentă;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin dorinţa de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine după consumarea alimentelor;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi valoare acordată mâncării:
- alegerea alimentelor;
- servirea mesei singur sau în grup;
- tradiţii , obiceiuri culinare, educaţia.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII DE A MÂNCA SI A BEA :
I. Factori biologici:
1. Vârsta
Nevoile nutritive ale organismului sunt în concordanţă cu vârsta persoanei, atât ca aport caloric, dar şi al raportului între principalii factori nutritivi.
Variabile alimentare în funcţie de vârstă
Sugarul (0 – 1 an) se caracterizează printr-o creştere rapidă care necesită un crescut nivel energetic. Greutatea medie de la naştere (cca. 3 000 – 3500 g) se dublează la 4 – 5 luni şi se triplează la vârsta de un an. În prima jumătate de an, sugarul are nevoie de aproximativ 117 kcal/kgcorp, iar în cea de-a doua jumătate 108 kcal/kgcorp. În această perioadă, mucoasa digestivă este capabilă să absoarbă numai hidrocarbonaţi şi proteine simple şi o cantitate mică de lipide. Anumite enzime, precum amilaza nu sunt prezente la naştere. Apa din organismul sugarului reprezintă circa 85 %, fapt pentru care acesta are nevoie de un aport crescut de fluide.

Tipuri de alimentaţie a sugarului:
a. Alimentatia naturala
Cea mai potrivită alimentaţie pentru sugar este cea cu lapte matern. De aceea este recomandată, dacă nu are alte restricţii (afecţiuni ale mamei, etc.)
b.Alimentatia artificiala
Acest tip de alimentaţie trebuie recomandat şi supravegheat de către pediatri; se folosesc diferite tipuri de lapte în funcţie de starea sugarului şi de toleranţa acestuia pentru anumite produse.
c.Alimentatia mixta
Dacă mama nu are destul lapte, atunci alimentaţia la sân se completează cu alt tip de lapte. Este bine ca hrănirea suplimentară să evite biberonul pentru ca sugarul să nu renunţe la suptul la sân.
Introducerea alimentelor solide nu se recomandă înainte de 10 – 12 săptămâni şi va respecta anumite principii care se corelează cu stadiul de dezvoltare a tubului digestiv şi cu toleranţa acestuia pentru anumite alimente.
Copilul mic (1 – 3 ani) are, de asemenea, necesităţi calorice crescute. Chiar dacă a încetinit creşterea, copilul are nevoie în special de proteine, calciu şi vitamine. Laptele rămâne principalul aliment (cam 2 ceşti zilnic), dar laptele integral se introduce numai după vârsta de 2 ani, din cauza acidului linoleic. Consumul exagerat de lapte în detrimentul altor alimente conduce la apariţia anemiei pentru că fierul este procurat mai ales din carne şi cereale.
Preşcolarul  (3 – 6 ani) câştigă în medie cam 2 kg şi între 5 şi 8 cm anual. La sfârşitul acestei perioade, greutatea este dublă decât cea de la un an, iar înălţimea de o dată şi jumătate. Copilul de 6 ani va avea aproximativ 19 kg şi 105 cm. Nevoile zilnice de proteine cresc (cam 40 g), dar şi cele de vitamine, în special vitaminele A şi C.
Şcolarul (6 – 12 ani) prezintă o încetinire a ratei de creştere, în mod gradual cu scăderea nevoilor energetice ale organismului. În această perioadă se recomandă o cană de lapte zilnic, cereale integrale, fructe şi legume pentru aport vitaminic (în special A şi C), 1-2 linguri de unt sau margarină.
Pubertatea (12 -14 ani) are aceleaşi caracteristici nutriţionale ca începutul adolescenţei.
Adolescentul prezintă numeroase modificări la nivel hormonal care atrag efecte multiple în funcţionarea aparatelor şi sistemelor organismului, dar şi la nivel metabolic. Alimentaţia trebuie să respecte anumite reguli ce ţin de cronologia vârstei, dar şi de sex.
Nevoile calorice sunt crescute: fetele necesită aproximativ 2000 – 2500 kcal / zi, iar băieţii 2500 – 3000 kcal / zi. Necesarul proteic ajunge la 50 – 60 g / zi. Calciul devine esenţial pentru creşterea rapidă a oaselor adolescentului. Fetele au nevoie de aport crescut de fier din cauza apariţiei menstruaţiei. Datorită accentuării funcţiei tiroidiene, creşte necesarul de iod, iar creşterea ratei metabolice, ca urmare a activităţii tiroidei, creşte necesarul de vitamine din complexul B.
O atenţie sporită trebuie acordată fetelor a căror greutate intră în conflict cu moda conducând la comportamente de risc precum aportul caloric insuficient sau restricţionarea de la anumite alimente de bază (exemplu: cereale integrale din pâine, produse lactate, etc.).
Adultul are nevoi nutriţionale relativ stabile ca valoare calorică şi factori nutritivi. Creşterea încetează, iar hrana trebuie adaptată celorlalte variabile care marchează existenţa unui adult. Nutriţia se încadrează în paternurile deja descrise.
Vârstnicul reprezintă categoria încadrată peste limita de 65 ani. Procesele de involuţie limitează nevoile proteice, dar şi cele calorice. De asemenea, este redus necesarul de vitamine din grupul B.
Datorită proceselor degenarative alimentaţia trebuie să conţină suplimente alimentare. O importanţă deosebită trebuie acordată suplimentului de calciu la femei care sunt predispuse la osteoporoză. Încetinirea peristaltismului tractului digestiv poate provoca constipaţie.
Statusul nutriţional al vârstnicului este influenţat de numeroşi factori, în special de condiţia organismului. Dacă celelalte grupe de vârstă prezintă oarecare stabilitate în caracteristicile esenţiale, vârstnicii se individualizează tot mai mult, astfel că există posibilitatea ca două persoane cu aceeaşi vârstă cronologică să se afle într-un decalaj biologic de 10 şi chiar 20 ani.

Starea sănătăţii
Starea de sănătate a organismului este subordonată unei alimentaţii corecte, dar, la rândul ei condiţionează regimul alimentar. Iată că există o intercondiţionare între cele două noţiuni.
Foame şi apetit
Noţiunile de foame şi apetit (poftă de mâncare) nu sunt sinonime. Prin apetit se înţelege dorinţa şi plăcerea de a ingera alimente în raport cu experienţa anterioară a individului. Foamea este o necesitate imperioasă şi imediată de alimente care se manifestă într-un cadru simptomatic ce include o gamă variată de senzaţii neplăcute: iritabilitate, astenie, cefalee, ameţeli, senzaţie de tensiune, gol în stomac sau chiar crampe epigastrice. Cu toate că pentru pacienţi şi chiar în vechiul concept mecanic, stomacul se găseşte în centrul fenomenelor care generează dorinţa de alimentaţie, în realitate mecanismele de reglare ale ingestiei de alimente sunt mai complexe şi încă neelucidate, incluzând reglarea fină a homeostaziei interne şi factori de ordin psihic deloc neglijabili.


Stări fiziologice particulare
Sarcina înseamnă necesar nutriţional adecvat pentru două entităţi: mama şi produsul de concepţie (unul sau mai mulţi feţi). Necesarul caloric în sarcină este relaţionat cu masa corporală şi activitatea. Pe durata sarcinii se recomandă un câştig în greutate de circa 10 – 15 kg. Gravida trebuie atenţionată asupra aportului caloric pentru controlul masei corporale. O creştere rapidă poate conduce la ketoacidoză ce poate fi un pericol pentru făt.
Alimentaţia va fi adecvată fiecărui trimestru de sarcină, în concordanţă cu necesarul creşterii fătului. În primul trimestru de sarcină se va menţine o balanţă rezonabilă între principiile alimentare cu creşterea calităţii acestora.
Cantitatea de proteine se măreşte cu 30 g sau se va aprecia cam 65 – 68 % din totalul hranei. Aportul de calciu creşte cu 50 % zilnic. Calciul este important mai ales în trimestrul al treilea de sarcină. Fierul trebuie să crească de la 30 la 60 mg pe zi. Iodul va creşte cu 25 mg (de la 15 la 17 %) zilnic, datorită creşterii activităţii tiroidei. Vitamina A fiind indispensabilă menţinerii ţesutului epitelial, a dezvoltării dinţilor şi oaselor trebuie asigurată cu un plus de 20 – 25 % decât în mod normal. Vitamina C este necesară cu o creştere de 30 %. De asemenea, vitaminele din grupul B, ca şi vitamina D trebuie asigurate în exces.
Apa este importantă. Pentru desfăşurarea proceselor metabolice în condiţii optime sunt necesari aproximativ 2 l de apă zilnic.
Se va evita alcoolul, excesul de cafea şi ceai sau alte substanţe active în fiziologia organismului, inclusiv medicamentele care se vor administra cu restricţionări riguroase.
Lactaţia reprezintă o stare fiziologică ce necesită creşteri semnificative în aportul de hrană. În lactaţie sunt necesare cam 500 kcal / zi peste necesarul din sarcină. Creşterile se referă la proteine, săruri minerale, vitamine. Având în vedere că laptele matern este o reflectare a ceea ce primeşte mama prin alimentaţie, se subînţelege că o alimentaţie corectă asigură copilului nutrienţii necesari, dar şi mamei un echilibru nutriţional.
Convalescenţa presupune riscuri multiple pentru că organismul este slăbit în urma luptei cu boala, iar sistemul imunitar trebuie ranforsat printr-un regim alimentar adecvat condiţiei respective.
Talia    Masa corporală reprezintă un indicator în stabilirea aspectului caloric al alimentaţiei zilnice. Cântărirea periodică ne indică evoluţia ponderalităţii corporale şi ne direcţionează asupra dietei. Este bine ca greutatea corpului să rămână o constantă pe toată perioada maturităţii. Totuşi se recunoaşte că o creştere de circa 200 – 300 g anual, după vârsta de 30 de ani este un indicator de sănătate.
Există mai multe mijloace pentru a estima greutatea ideală, fie cu ajutorul tabelelor, fie cu al formulelor. Cele mai cunoscute sunt determinarea indicelui de masă corporală (IMC) şi formula lui Lorenz.
Indicele de masă corporală (IMC)
IMC (indicele de masă corporală) este raportul dintre greutate şi înălţime (kg/m). Este considerat normal IMC-ul cuprins între 18,5 si 25 kg/m. Supragreutatea corespunde unui IMC între 25 şi 29,5. Valorile peste 30 definesc obezitatea în diferite grade, după cum urmează:
între 30 şi 34,9 – obezitate gradul I;
între 35 şi 39,9 – obezitate gradul II;
peste 40 - obezitate grad III.
Formula lui Lorenz :   Gi = T - 100 - (T - 150) / N , unde :
Gi = greutatea ideală
T = înălţimea (în cm)
N = 2 pentru femei şi 4 pentru bărbaţi
O persoană este considerată supraponderală dacă greutatea reală depăşeşte cu mai mult de 10% greutatea ideală şi obeză dacă depăşeşte cu 20% greutatea ideală.
În realitate, masa corporală ideală este dată şi de tipul constituţional. Astfel, la acelaşi aspect exterior, o persoană cu un schelet puternic şi masiv va avea pe cântar o greutate mai mare decât una cu un schelet mai gracil. La mase corporale egale, persoana cu scheletul subţire poate fi obeză, în timp ce persoana cu scheletul puternic poate fi normoponderală sau chiar cu deficit adipos. De aceea, în aprecierea masei corporale ideale se iau în consideraţie indicatorii antropometrici. Antropometria este un sistem de măsurare diferenţiat pe diferite părţi ale corpului. Rezultatele acestor măsurători oferă date valoroase în ceea ce priveşte starea de nutriţie a organismului.
4.Activitatea
În ecuaţia menţinerii în limite normale a greutăţii corporale există doi poli asupra cărora trebuie să se îndrepte atenţia: alimentaţia şi nivelul efortului fizic. Între aceşti poli trebuie menţinut, pe cât posibil, un echilibru.
Se sie bine că alimentaţia incorectă este sursa majoră a problemelor legate de greutate. Dar reducerea numărului de calorii nu este soluţia cea mai bună pentru a pierde în greutate. Dacă se reduce numărul de calorii, se slăbeşte chiar şi fără efort fizic, însă aspectul corpului va fi ca al unui om slăbit de o boală pentru că se pierde nu atât din ţesutul adipos, cât din ţesuturi ce trebuie păstrate, precum cel muscular. De aceea, activităţile fizice regulate reprezintă soluţia ideală pentru menţinerea unei mase corporale ideale.
Alimentaţia corectă trebuie adecvată activităţii fizice şi intelectuale, astfel încât să se asigure necesarul energetic, dar principiile nutritive trebuie păstrate în concentraţiile descrise pentru că alimentaţia se raportează la activitate, mai ales la nivel energetic.
 II.Factori psihologici:
1. Starea emoţională are repercusiuni în alimentaţie. Poate influenţa apetitul, dar şi digestia. O hipersecreţie gastrică provocată de emoţii şi însoţită de o scădere a poftei de mâncare sau chiar de tulburări digestive, precum greaţa, vărsăturile, diareea, pot afecta pe termen scurt starea de sănătate a organismului. Dacă fenomenele se repetă pot apărea afecţiuni cronice.
Factorii psihologici sunt intim relaţionaţi cu preferinţele alimentare.
2. Consumul de alcool şi alte substanţe psihoactive influenţează decisiv paternul alimentar. Alcoolul reduce pofta de mâncare, afectează organele tubului digestiv şi digestia în general, având efect în absorbţia intestinală.
 III. Factori sociologici:
1.Statutul socio-economic
Se ştie că sărăcia se reflectă şi în comportamentul alimentar. Este mai ieftină carnea grasă, decât cea slabă; sunt mai ieftine vegetalele decât produsele animale; sunt mai ieftine alimentele cu conţinut caloric mare, dar cu factori nutritivi insuficienţi, decât produsele înalt calitative, dar cu calorii puţine.
De aceea, persoanele cu statut social precar prezintă riscul îmbolnăvirilor prin afecţiuni metabolice şi cardio-vasculare din cauza consumului de alimente bogate în colesterol sau a afecţiunilor induse de slăbirea sistemului imunitar prin lipsa factorilor alimentari esenţiali.
2.Obiceiurile familiale şi preferinţele personale
Obiceiul alimentar se formează în familie. Comportamentul alimentar este un comportament învăţat. De aceea există riscuri familiale raportate la alimentaţie.
Preferinţele au şi ele rol determinant în alimentaţie. Persoanele care preferă dulciurile sunt expuse obezităţii. Cele care consumă multe grăsimi vor dezvolta ateroscleroză cu consecinţele binecunoscute.

3.Cultura şi religia
Factorii socio-culturali influenţează alimentaţia, atât cantitativ, cât şi calitativ.
Folosirea alimentelor bazate pe grăsimi, prepararea alimentelor şi tipurile de reţete culinare cum ar fi prăjelile, consumul cărnii în exces, mai ales a cărnii roşii, iată câteva condiţii care afectează starea de sănătate a organismului.
Posturile prelungite, interzicerea consumului de alimente ce conţin proteine sau grăsimi alimentare pot genera condiţii de dezechilibre nutriţionale.
4.Clima
În regiunile cu climă rece sau în anotimpurile reci, alimentaţia trebuie să fie bazată în special pe alimente de origine animală, cu conţinut energetic sporit. Dar regimul alimentar va conţine toţi factorii nutritivi, numai raportul acestora se modifică. În clima caldă se recomandă alimentele uşor digerabile, vegetale cu conţinut energetic mai mic.
5.Lipsa de informaţii asupra factorului alimentar
Lipsa de cunoştinţe conduce la o alimentaţie neraţională care, pe de o parte devine factor de risc în apariţia bolilor, iar pe de altă parte poate agrava bolile existente. Un exemplu îl reprezintă consumul exagerat de sucuri (chiar naturale) sau de ape minerale care vor afecta funcţia renală. Prepararea termică a alimentelor conduce la distrugerea vitaminelor. Consumul exagerat de clorură de sodiu (sare de bucătărie) va ridica valoarea tensiunii arteriale.
Pentru informarea corectă a populaţiei asupra comporamentului alimentar ca parte fundamentală a stilului de viaţă sunt necesare programe de sănătate în care asistenţii medicali au rol esenţial.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii.
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 de ore în funcţie de:
1.Activitate.
În repaos 25 calorii pe kilogram corp pe 24 ore.
 În activitatea uşoară: 35 – 40 de calorii pe Kg corp pe 24 ore.
 Activitate medie: 40-45 calorii pe Kg corp pe 24 ore.
Activitate intensă: 45-60 calorii pe Kg corp pe 24 ore.
2.Vârstă.
La copii creşte cu 20-30% .
La vârstnici scade cu 10-15 %.
Calculează raţia alimentară tot în funcţie de vârstă şi activitate.
Asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale.
Asigură echilibrul între produsele de origine animală şi vegetală. (20 procente între ele).
Asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate.
Calculează nr. De calorii pe Kg corp pe 24 de ore în stări fiziologice. La sportivi, în sarcină şi alăptare creşte cu 30%.
Alege alimentele ţinând seama de preferinţele şi nevoile pacientului.
Înlocuieşte la nevoie un element cu altul conform echivalenţelor cantitative şi calitative ale diferitelor principii alimentare.


DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII   A MÂNCA SI A BEA:
Când această nevoie nu este satisfacută, survin următoarele probleme de dependenţă:
1.Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin deficit;
2.Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin surplus;
3.Dificultate de a se hidrata şi hidrata;
4.Dificultate de a respecta dieta;
5.Greturi sau varsaturi ;
6.Refuz de a se alimenta şi hidrata;


SURSE DE DIFICULTATE:
  Surse de ordin fizic:
alterarea mucoaselor căilor digestive şi a peristaltismului intestinal;
alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
obstrucţii, tumori;
suprasolicitarea organismului : intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
dezechilibre: durere, dezechilibru metabolic, endocrin sau neurologic.
Surse de ordin psihologic:
tulburări de gândire;
anxietate;
stress;
situaţii de criză.
Surse de ordin sociologic:
foame;
insalubritate;
malnutriţie.
-Lipsa cunostintelor vis-a-vis de prpria persoana si  mediului înconjurător.
PROBLEME DE DEPENDENTA:
1. Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin  deficit
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o cantitate şi calitate insuficientă a alimentelor, care afectează starea nutriţională a individului.
Insuficienţa aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie şi deshidratare).
Manifestări de dependenţă:
Anorexie = lipsa poftei de mâncare;
Disfagie = greutate la înghiţire;
Inapetenţă = lipsa poftei de mâncare pe care bolnavul o prezintă faţă de anumite alimente;
Condiţiile cavităţii bucale :
absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
ulceraţii ale buzelor  şi a mucoasei bucale;
limba încărcată, depunere saburală, glosită;
dificultăţi în masticaţie;
Starea tegumentelor :
tegumente şi mucoase uscate;
pierderea elasticităţii, persistenţa pliului cutanat;
acnee,
dermatită;
Digestie:
dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
greaţă,
vărsături;
regurgitaţii;
aerofagie (eructaţii);
pirozis;
Deprinderi alimentare:
greşeli în prepararea alimentelor;
greşeli în alegerea alimentelor;
orar neregulat al meselor;
pierderea obişnuințelor prin schimbarea condiţiilor de mediu;
Hidratare:
consum redus de lichide şi săruri minerale;
pierdere în greutate;
Semne de dezechilibru:
slăbiciune;
tegumente şi mucoase uscate;
urini concentrate (intens colorate)
Gust şi valoare acordată mâncării:
dezordonat;
mănâncă în picioare sau în pat;
obiceiuri greşite (consumă numai un fel de mâncare, numai rece, etc.);



INTERVENTIILE ASISTENTEI MEDICALE LA BOLNAVUL
CU ALIMENTATIE INADECVATA PRIN DEFICIT:
1.BOLNAVUL  SA AIBA O STARE DE BINE, FARA GRETURI SI VARSATURI:
Asistenta medicala aseaza bolnavul in pozitie semisezand, sezand sau in decubit dorsal, cu capul intr-o parte.
Protejeaza lenjeria cu musama si aleza,in functie de pozitia bolnavului.
Ajuta bolnavul in timpul varsaturilor, sprijinindu-l.
Il invata sa inspire profund.
Aplica tratamentul  medicamentos:antiemetice, vitamine, saruri minerale.
Incurajeaza bolnavul.
Reduce sau opreste aportul de lichide si alimente.
2.BOLNAVUL SA FIE ECHILIBRAT HIDROELECTROLITIC:
Alimenteaza bolnavul parenteral, instituind perfuzii cu gluzoza de 5%, 10%, 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine si amestecuri de aminoacizi(Marisang, Aminomel), vitamine si electrolizi, dupa indicatia medicului.
Calculeaza numarul de calorii in functie de diferite stari patologice; adauga 13% pentru fiecare grad de temperatura peste 370C; 20-30% pentru agitatie, convulsii, distructii celulare.
Dupa incetarea varsaturilor, rehidrateaza bolnavul treptat, cu cantitati mici de lichide reci, oferite cu lingurita.
Exploreaza gusturile si obiceiurile alimentare ale bolnavului.
Constientizeaza bolnavul asupra importantei regimului alimentar in mentinerea sanatatii.
Face bilantul lichidelor ingerate si eliminate(ingesta-excreta).

3.BOLNAVUL SA FIE ECHILIBRAT NUTRITIONAL:
Exploreaza preferintele bolnavului asupra alimentelor permise si interzise.
Serveste bolnavul cu alimente la o temperatura moderata, la ore regulate si prezentate atragator.
Invata bolnavul categoriile  de alimente din ghidul alimentar si echivalentele cantitative si calitative ale principiilor alimentare, in vederea inlocuirii unui aliment cu altul.

4.BOLNAVUL SA FIE ECHILIBRAT PSIHIC:
Asigura un climat cald, confortabil.
Incurajeaza bolnavul
Ii explica scopul interventiilor.


2.Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin surplus
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ şi calitativ.
Persoanele care consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile enegetice ale organismului, se îngrașă şi devin obeze.
Surplusul de greutate are repercusiuni asupra funcţionării organelor şi sistemelor organismului.
Manifestări de dependenţă:
Indice ponderal sau Indice de Masă Corporală (I.M.C.) modificat
greutate corporală cu 15 -20% mai mare decât greutatea ideală;
îngrăşare
Bulimie = senzaţie exagerată de foame; mănâncă fără control;
Polifagie = nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate;
Greţuri şi vărsături = eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric;

INTERVENTIILE ASISTENTEI MEDICALE LA BOLNAVUL
CU ALIMETATIE INADECVATA PRIN SURPLUS:
1.BOLNAVUL SA AIBA GREUTATE CORPORALA IN FUNCTIE DE INALTIME, VARSTA SI SEX:
Asistenta exploreaza gusturile bolnavului, la diferite categorii de alimente.
Invata bolnavul valoarea energetica a alimentelor si necesarul in functie de activitatiel fizice si varsta.
Alcatuieste un regim alimentar hipocaloric.
Urmareste bolanvul sa consume numai alimentele cuprinse in regim.
Urmareste orarul si distributia meselor.
Urmareste periodic, greutatea corporala.
2.BOLNAVUL SA DESFASOARE ACTIVITATE FIZICA CRESCUTA:
Constientizeaza bolnavul de importanta activitatilor fizice moderate.
Stabileste un program de activitati fizice, in functie de gusturi si capacitate, impreuna cu bolnavul.
3.BOLNAVUL SA FIE ECHILIBRATR PSIHIC:
Asistenta permite exprimarea emotiilor, a sentimentelor bolnavului.
Il invata metode de relaxare.
La nevoie, administreaza medicatie sedativa.


3. Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta/hidrata
Manifestări de dependenţă:
      -    dificultate de deglutiţie, digestie, masticaţie,
      -    nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
Surse de dificultate:
      -    afecţiuni ale tegumentelor, membrelor superioare, răni ale membrelor superioare,
      -    anxietate, stress, confuzie, tulburări psihice;
      -    deficit vizual,
      -    deformarea articulaţiilor mâinii, paralizie,
      -    proteze dentare prost ajustate,.
4. Dificultatea sau incapacitatea de respecta un regim alimentar
Manifestări de dependenţă:
        - bea lichide interzise, manâncă alimente interzise, omisiuni ale meselor sau mese        
          neechilibrate.
Surse de dificultate:
       -  anxietate, stres, confuzie, nu are cunoştinţe referitoare la sănătate, dezgust alimentar, stare depresivă, obişnuinţe alimentare deficitare în familie, nu poate să-şi procure şi să-şi prepare alimente conform dietei, intoleranţă alimentară;
       -    nu s-a adaptat la rolul de bolnav şi convalescent.
5. Refuz de a se alimenta/hidrata
Manifestări de dependenţă:
      -     nu vrea să bea nici un lichid, nu vrea să mănânce nici o hrană.
Surse de dificultate:
      -   anxietate, stres, atitudine defavorabilă, anturaj, durere, miros insuportabil în mediul ambient, stare depresivă, slăbiciune, pierderea stimei de sine, separare prin deces sau divorţ, tulburări de gândire.