PNEUMOLOGIE SI NURSING SPECIFIC , CANCERUL BRONHOPULMONAR

8. CANCERUL BRONHOPULMONAR

Definiţie: cancerul bronhopulmonar este o tumoare malignă, cu punct de plecare bronşic.
Etiopatogenie: constituie una din cele mai frecvente localizări, fiind depăşită ca frecvenţă
41
doar de cancerul gastric (20% din totalitatea tumorilor maligne). Apare predominant la bărbaţi (de
8 - 10 ori mai des decât la femei), în special după 40 de ani. Etiologia nu este cunoscută, dar există
unele cauze favorizante: fumatul - după unele statistici boala apărând de 17 ori mai frecvent la cei
care fumează peste 20 ţigarete pe zi decât la nefumători -, substanţele radioactive, gudronul,
procesele inflamatorii cronice pulmonare.
Anatomie patologică: tumoarea este localizată mai frecvent în plămânul drept, în bronhiile
mari şi lobii superiori. Odată constituită formaţiunea tumorală proemină în bronhie, pe care o
obstruează.

Simptomatologie: simptomele cancerului bronhopulmonar, atât de debut, cât şi cele târzii,
sunt în raport cu reacţiile pe care le produce tumoarea la nivelul bronhiei (dilataţie, obstrucţie,
infecţie) şi la nivelul parenchimului pulmonar (atelectazie). Unele infecţii pulmonare (pneumonie,
abces pulmonar) pot domina tabloul clinic şi masca neoplasmul (cancerul). De aceea, orice infecţie
pulmonară persistentă, recidivantă sau rebelă la tratament, la un bolnav - de obicei bărbat - peste
40 de ani, trebuie să sugereze şi existenţa unui cancer pulmonar.
Debutul este de obicei insidios, manifestându-se prin tuse precoce, continuă, rebelă la
tratament, expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă, uneori cu striuri de sânge, alteori hemoptizii
abundente, dispnee, dureri toracice, la început surde, mai târziu intense şi continue. Debutul poate
fi şi acut, de tip pneumonie sau cu aspect de abces pulmonar. Se cunoaşte şi un debut tardiv, în
perioada de metastazare, printr-un tablou de sindrom para-neoplazic: tulburări de tip reumatismal
(artralgii, degete hipocratice), neurologic (poline-vrite), endocrin (acromegalie).
Există două mari forme: hilară (2/3 din cazuri), cu simptomatologie bogată, în special
bronşitică (respiraţie dificilă, şuierătoare - Wheezing), dar nespecifică şi periferică: multă vreme
asimptomatică, cu manifestări numai radiologice.
În perioada de stare se intensifică simptomele funcţionale de debut (tusea, expec-toraţia,
durerea toracică) şi apar semne generale (paloare, oboseală, pierdere în greutate, inapetenţă, febră).
Multă vreme starea generală se menţine bună.
Semnele fizice apar târziu şi se datoresc obstrucţiei bronşice, interesării pleurei, infectării
teritoriului pulmonar din jur, compresiunii unor formaţiuni vecine sau metastazelor.
Semnele radiologice constau de obicei în: opacitate hilară, imagine de atelectazie lobară
sau zonală şi opacitate rotundă în plin parenchim.
Bronhoscopia este examenul fundamental, care evidenţiază modificările mucoasei
bronşice şi leziunea endobronşică (tumoarea sau stenoza) şi care permite aspirarea unor fragmente
tumorale sau a secreţiei bronşice, în vederea examenului hisjologic.
Semnele de laborator: unul dintre cele mai importante examene, este cercetarea celulelor
neoplazice în spută, prin recoltarea sputei 3 zile consecutiv (eventual repetare); acest examen
permite diagnosticul în 80 - 90% din cazuri, cu 1 - 5 ani înainte ca neoplasmul să devină
evidenţiabil cu ajutorul metodelor clasice; de asemenea examenul
citologic al secreţiei bronşice poate pune în evidenţă existenţa tumorii; V.S.H. este aproape
totdeauna accelerată, indiferent de gradul febrei.
Evoluţie: diagnosticul se precizează de obicei târziu, când tratamentul este inoperant.
Gravitatea rezultă şi din faptul că faza silenţioasă durează 5 -6 ani, iar cea de latenţă clinică, 2-3.
Când diagnosticul s-a stabilit, evoluţia este în general rapidă, bolnavii sucombând în maximum doi
ani de la precizarea acestuia. Complicaţiile sunt numeroase, ele precipită evoluţia bolii, mărind
suferinţele bolnavilor: procese inflamatorii sau supurative (pneumonii, bronhopneumonie, abces
pulmonar, dilataţie a bronhiilor etc.); procese pleurale (serofibrinoase sau hemoragice);
compresiuni ale organelor din mediastin prin adenopatie; prinderi ale ganglionilor axilari şi
supraclaviculari şi metastaze la distanţă (cerebrale, osoase, hepatice etc.). Moartea se produce prin
caşexie, hemoptizie masivă, asfixie etc.
42
Forme clinice: se cunosc următoarele forme mai importante:
forma apicală (sindromul Pancoast-Tobias), cu bombarea fosei superclaviculare, dureri
insuportabile şi semne neurologice;
formă hilară (centrală), periferică, pseudopneumonică, mediastinală, pleuretică,
metastazantă, supurată;
cancerul pulmonar secundar este un cancer metastatic, cu punct de plecare din prostată,
sân, uter, tiroidă, rinichi, stomac, colon, rect. Spre deosebire de cancerul primitiv,
realizează o imagine radiologică nodulară, de obicei multiplă, uneori miliară.
Simptomatologia pulmonară este multă vreme mută, metastazele fiind localizate la
periferia plămânilor, dominând semnele localizării primitive (prostată, sân, uter etc.).
Deznodământul fatal, survine mai repede decât în cancerul primitiv.
Diagnosticul se bazează pe apariţia insidioasă - la un individ de obicei după 40 de ani, mai
ales mare fumător - a unor simptome funcţionale nesemnificative prin ele însele (tuse,
expectoraţie, dispnee, hemoptizii), dar rebele la tratament şi persistente. Aceeaşi semnificaţie
trebuie acordată unor pneumonii şi pleurezii rezistente la tratament sau recidivante. Diagnosticul
se precizează prin examen radiologic, bronhoscopie, biopsie şi examenul microscopic al sputei.
Există deci 4 metode de depistare în stadii precoce: clinică (cu atenţie la pneumoniile care
se repetă în acelaşi lob, la stări febrile neexplicate şi V.S.H. crescută), radiologică, endoscopică şi
citodiagnostică, vizând sputa.
Prognosticul este fatal.
Profilaxia presupune lupta împotriva fumatului, a poluării atmosferice, supravegherea
condiţiilor de lucru în industriile care folosesc substanţe cancerigene, acţiuni de depistare precoce
radiologică în masă, tratamentul intens şi precoce al tuturor infecţiilor bronşice.
Tratamentul chirurgical este singurul eficace (penumonectomii, lobectomii). Majoritatea
bolnavilor ajung însă prea târziu la intervenţia chirurgicală. Tratamentul medical este indicat în
formele inoperabile din cauza metastazelor, vârstei înaintate, a complicaţiilor etc. Se folosesc:
radioterapia, cobaltoterapia, citostatice (Clafen, Endoxan, Gi-rostan), sub controlul
hemoleucogramei; antibiotice pentru combaterea infecţiilor şi tratament simptomatic după caz:
calmante ale tusei, hemostatice, analgetice (Algocalmin, Antidoren, Mialgin), vitamine, oxigen
etc.
Prezentăm orientativ o schemă de tratament cu antineoplazice (şi antimitotice) utilizată în
tratamentul cancerului bronhopulmonar.
- prima zi Vincristină sau Vinblastină sau Adriblastină, 1 flacon i.v.
- a doua zi şi a treia zi câte o fiolă de Ciclofosfamidă (Endoxan), în perfuzie sau i.v.
- a patra zi , metotrexat 4 cpr sau Antifolan 1 fiolă i.m.
- a cincea zi , 1 fiolă de Ftorafur i.v.