VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE , C5 HIV

1.5. HIV

HIV (Human Imunodeficiency Virus) aparţine familiei Retroviridae. Sub această denumire sunt reunite două virusuri înrudite : HIV 1 şi HIV 2, majoritatea infecţiilor actuale fiind cauzate de tipul 1.

Acest virus produce o infecţie cu caracter persistent, progresiv, cu un grad înalt de mortalitate după o lungă perioadă asimptomatică (de aprox. 10 ani).

Date epidemiologice de la începutul anului 2006 estimau că, la nivel mondial, numărul persoanelor infectate cu HIV depăşea 40 de milioane. Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate în Africa de Sud, America Latină, Asia de Est, America de Nord. În Europa, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Rusia, Ucraina şi fostele ţări comuniste. Tot în anul 2006, în ţara noastră, au fost raportate peste 10 000 de cazuri.

Tabelul 2. Principalii factori de risc asociaţi infecţiei HIV

- Transfuzii de sânge

- Contact sexual neprotejat

- Parteneri sexuali multipli

- Utilizarea drogurilor cu administrare i. v.

- Transmiterea intrauterină sau la naştere

Riscul de transmitere a virusului de la mamă la făt, în timpul vieţii intrauterine sau al naşterii poate fi redus prin administrarea terapiei antiretrovirale, naşterea prin cezariană, evitarea alăptării.

După pătrunderea în organism, virusul infectează un grup de globule albe sangvine numite limfocite CD4⁺, care constituie o componentă importantă a sistemului imunitar. Infectarea şi distrugerea acestora determină scăderea capacităţii de apărare a organismului împotriva infecţiilor. Consecinţa este apariţia unor afecţiuni precum pneumoniile, neoplasmele etc., ceea ce semnifică progresia infecţiei HIV spre stadiul final SIDA.

Infecţia cu HIV nu este echivalentă cu SIDA, acesta constituind de fapt, ultimul stadiu şi cel mai grav în evoluţia infecţiei.

Principalele caracteristici ale infecţiei cu HIV la om sunt :

- replicarea virală masivă în ţesutul limfoid ;

- hiperreactivitate imună generalizată (C. Cernescu)

Replicarea virală implică o producţie zilnică de cca. 10 miliarde de virioni.

Evoluţia bolii

Din punct de vedere clinic, evoluţia infecţiei are loc în mai multe stadii :

1. stadiul iniţial – cuprinde un sindrom pasager, asemănător gripei, manifestat prin febră, cefalee, mialgii, dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree, adenopatie cervicală axilară ;
2. stadiul asimptomatic – se datorează stabilirii unui echilibru între replicarea virală şi răspunsul imun al organismului. La sfârşitul acestei perioade, care se poate întinde şi pe 10 ani, se înregistrează scăderea numărului de limfocite CD4 + alături de apariţia simptomatologiei ;
3. perioada de stare – este definită de apariţia unor simptome precum scădere în greutate, fatigabilitate, disfagie, anorexie, ulceraţii ale mucoasei bucale, diaree cronică, transpiraţii nocturne, mialgii şi de unele infecţii oportuniste fără risc vital (de exemplu candidozele) ;
4. stadiul final, SIDA, este marcat de infecţii oportuniste cu risc vital (de ex. pneumoniile), neoplasme, encefalopatia HIV- cea mai temută complicaţie în infecţia cu HIV. Factorii care accelerează evoluţia spre stadiul SIDA sunt rezistenţa individuală scăzută la infecţii, stresul şi alimentaţia deficitară.

Diagnostic

În prezent, cel mai utilizat test de diagnostic al infecţiei cu HIV este testul serologic ELISA (Enzyme - Linked Imunosorbent Assay), care pune în evidenţă anticorpii specifici din serul pacientului. Deoarece acest test poate da rezultate fals negative şi fals pozitive, confirmarea se face prin testul Western-Blot (identificarea în ser a proteinelor antigene virale şi a anticorpilor îndreptaţi împotriva acestor proteine).

Tratament

Până în momentul de faţă nu a fost descoperit nici un medicament care să permită vindecarea infecţiei cu HIV însă, în ultimii ani, cercetările au dus la descoperirea unor medicamente numite antiretrovirale, care ajută organismul în lupta cu acest virus. Acestea au scăzut considerabil rata mortalităţii în rândul pacienţilor infectaţi şi au crescut speranţa de viaţă cu aproximativ 10 ani. Alături de ele, terapia include administrarea unor medicamente care previn şi tratează infecţiile oportuniste.

Din considerentele de mai sus, cele mai importante şi eficiente măsuri rămân acelea de prevenire şi combatere a infecţiei cu HIV. Astfel sunt necesare acţiuni de educaţie sanitară în şcoli, folosirea de instrumentar şi materiale sterile, verificarea probelor de sânge care urmează a fi transfuzate, supravegherea epidemiologică a persoanelor cu risc (contacţii sexuali ai persoanelor infectate cu HIV, copii născuţi din mame cu HIV-pozitive, persoane cu boli sexuale transmisibile aflate în evidenţa unităţilor sanitare, utilizatorii de droguri intravenoase.