PNEUMOLOGIE SI NURSING SPECIFIC , EMFIZEMUL PULMONAR

3. EMFIZEMUL PULMONAR

Definiţie: emfizemul pulmonar este o afecţiune caracterizată prin distenia alveolelor,
atrofia septurilor alveolare şi creşterea conţinutului aerian pulmonar.

Există mai multe forme clinice:
Emfizemul bulos este o formă localizată, caracterizată prin evidenţierea unor bule
unice sau multiple, care apar în urma unor obstrucţii bronşice, prin ruptura pereţilor
alveolari.
Emfizemul compensator este tot o formă localizată, care apare în vecinătatea unor
leziuni pulmonare (rezecţii de parenchim etc.)
Emfizemul senil este o stare de involuţie fiziologică întâlnită la persoane vârstnice.
Emfizemul obstructiv, care constituie emfizemul- boală este o dilataţie permanentă
a alveolelor, generalizată, difuză şi progresivă, însoţindu-se cu timpul de
complicaţii grave şi ireversibile. Aceasta este forma ce va fi descrisă.
Împreună cu bronşita cronică şi astmul bronşic , emfizemul constituie bronhopneumonia
cronică obstructivă nespecifică (BPOC) - concept larg, cele 3 boli având intricări numeroase.
Etiopatogenie: boala apare mai frecvent după 50 de ani, de obicei la bărbaţi, după
afecţiuni obstructive bronşice, care realizează obstacole în circulaţia aerului: bronşite cronice, astm
bronşic, leziuni tuberculoase cronice, pneumoconioze. Factorul constituţional ar acţiona prin
slăbirea congenitală al ţesutului conjuctivo-elastic pulmonar. Factorii menţionaţi cresc conţinutul
aerian pulmonar şi duc la pierderea elsticităţii pulmonare, cu ruperea capilarelor pulmonare.
Anatomie patologică: plămânii sunt destinşi, alveolele mărite, cu pereţi subţiri, rupânduse
cu uşurinţă şi formând bule. Adesea există o infecţie bronşică. Cordul drept este mărit.
Simptomatologie: debutul este insidios, cu tuse, la început uscată, apoi cu expetoraţie şi
dispnee de efort cu caracter expirator. Dispneea de repaus apare numai în stadiile avansate.
Bronşitele repetate, care în general apar iarna, constituie prima manifestare clinică. Se însoţesc cu
timpul, de dispnee şi de respiraţie şuierătoare. În perioada de stare, forţa expiratorie este
diminuată. În stadiile severe, bolnavii nu reuşesc să stingă un chibrit aprins la oarecare distanţă (5
cm).
Aspectul bolnavului este adeseori caracteristic: faţa palidă, cu cianoză a
buzelor şi a pomeţilor, gâtul scurt, jugularele turgescente şi masele musculare cervicale reliefate.
La inspecţie se constată că toracele este globulos, în formă de butoi (cu ambele diametre
mărite), coastele orizontalizate şi expiraţia mult prelungită. Inspiraţia este scurtă şi expiraţia
prelungă, şuierătoare. Explorarea funcţiilor respiratorii, arată o creştere a volumului rezidual, o
scădere a debitului respirator maxim prin scădere V.E.M.S.,în principal, şi a capacităţii vitale, în
secundar (disfuncţie ventilatorie obstructivă).
20
Evoluţia este lentă şi progresivă, apărând numeroase complicaţii: bronşite cronice, dilataţii
bronşice, pneumotorax spontan şi în final, insuficienţă respiratorie şi insuficienţă cardiacă dreaptă
(cord pulmonar cronic).
Diagnosticul se bazează pe debutul insidios, cu dispnee şi episoade bronşitice periodice, pe
aspectul toracelui fixat în poziţie inspiratorie şi pe examenul radiologic.
Profilaxia urmăreşte tratarea corectă a bronşitelor cronice, a astmului, a tuberculozei,
interzicerea fumatului etc.
Tratamentul constă în terapia bronşitei cronice de însoţire (expectorante, drenaj postural,
enzime litice etc.), combaterea infecţiilor (antibiotice).
Diagnosticul se bazează pe apariţia brutală a dispneei, durerea toracică violentă şi atroce,
fenomenele grave de asfixie, abolirea vibraţiilor vocale, hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie.
Tratamentul constă în calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin şi, excepţional, Mialgin
sau opiacee (Morfină, Dilauden-atropină, Pantopon), calmarea tusei cu Codeină sau Dionină şi
tratamentul şocului când apare (Pentetrazol, Nicetamid, Effortil, Cofeină); repaus la pat şi repaus
vocal. Când fenomenele asfixice sunt grave, se recurge la exuflaţie decompresivă. Întotdeauna se
tratează boala de fond şi complicaţiile.
Hidrotoraxul este prezenţa în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de trans-sudat.
Apare în insuficienţa cardiacă, sindromul nefrotic, ciroze, stări caşectice, etc.
Hemotoraxul constă în revărsarea unei cantităţi de sânge în cavitatea pleurală, în urma unor
traumatisme toracice, a unui anevrism aortic sau sindrom hemoragic.
Chilotoraxul este prezenţa limfei în cavitatea pleurală, prin ruperea, obstruarea sau
compresiunea marelui canal toracic sau a altui vas limfatic important.