Principalele afectiuni respiratorii:
bronsitele
2. BRONŞITA2.1 BRONŞITA ACUTĂ
şi mijlocii şi frecvent traheea (traheobronşită).
Etiopatogenie: Poate fi provocată de factori infecţioşi (virusuri, bacterii, pneumococi,
stafilococi, streptococi, Haemophilus influenzae); factori alergici; inhalarea unor substanţe iritante
(clor, amoniac, gaze de luptă, fum de tutun etc.). Cele mai importante cauze favorizante sunt:
frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul de tutun, eforturile vocale.
Bronşita acută se întâlneşte frecvent în numeroase boli: tuberculoză pulmonară, dilataţia
bronhiilor, cancerul bronhopulmonar, gripă etc.
Anatomie patologică: edem şi hiperemie a mucosei (culoare roşiatică), cu secreţie mucoasă sau
mucopurulentă.
Simptome: aspectul clinic este de rinobronşită cu evoluţie în trei faze:
- o fază de coriză sau catar rinofaringian care durează 1-3 zile (uşoară ascensiune termică,
jenă la deglutiţie, arsură sau înfundare a nasului);
- o fază de cruditate sau uscată, care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere vie
retrosternală, uneori febră moderată şi voce răguşită;
- o fază de cocţiune sau productivă, cu tuse însoţită de expectoraţie mucoasă sau
mucopurulentă şi raluri difuze. Boala durează 1-2 săptămâni.
Forme clinice:
a. bronşită acută comună (formă descrisă);
b. bronşita difuză (bronşiolită), care interesează bronhiile mici, periferice şi se însoţeşte
de dispnee marcată şi de alterare a stării generale;
c. bronşită hemoragică, traheită, care se manifestă prin dureri şi arsură retrosternală
continuă.
Tratamentul: constă în combaterea focarelor septice, sinuzale şi rinofaringiene,
combaterea componentei alergice (Nilfan, Feniramin - 1 - 3 tabelte/zi) şi antibiotice în formele
servere şi la bolnavii debilitaţi. Se administrează de obicei Tetraciclină (1-2 g/zi) şi, după caz,
Penicilină. Simptomatic, se administrează în faza de cruditate calmante ale tusei - antitusive
(Calmotusin, Codenal, Tusomag, Tusan); antipiretice, analgezice ( Acid acetilsalicilic sau
Aminofenazonă) şi dezinfectante nazofaringiene, iar în faza de cocţiune: expectorante (sirop
expectorant, tablete expectorante, băuturi calde, infuzie de tei).
2.2 BRONŞITA CRONICA
permanentă sau intermitentă (cel puţin 3 luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie), necauzată de o
boală sau leziune bronhopulmonară specifică. Împreună cu astmul bronşic şi emfizemul pulmonar,
afecţiunea este cuprinsă în tabloul de bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică
(B.P.O.C.) - cele trei afecţiuni având simptome şi evoluţie comună. Boala este gravă şi frecventă.
Apare la populaţia (în special bărbaţi) de peste 40 de ani. Conceptul de BPOC este pe cale
de destrămare. Fiecare afecţiune din componenta sa, recăpătându-şi individualitatea clinică.
Etiopatogenie: afectează bronhiile mici, unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc
stenoză, spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. Sunt cunoscute trei cauze
importante: factorii iritanţi, infecţia şi alergia, unele droguri contribuind la precipitarea evoluţiei
spre decompensare. Dintre factorii iritanţi, tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali. Mai contribuie
poluanţii aerieni, vaporii iritanţi din industria chimică, vaporii de amoniac, condiţiile atmosferice
nefavorabile (frig, umezeală, curenţi de aer). Infecţia microbiană (streptococul, stafilococul, uneori
de spital, enterococul, hemofilul şi diferite enterobacterii) sau virală, primitivă sau secundară,
ocupă un loc primordial,grefându-se de obicei pe o mucoasă bronşică alterată de iritaţia cronică,
unele defecte genetice etc. Alergia este cea de-a treia componentă etiologică, acţionând prin
sensibilizare la pneumoalergeni sau alergeni microbieni. Contribuie catarurile infecţioase
traheobronşice, rinofaringitele cronice şi terenul predispus. La precipitarea evoluţiei, acţionează şi
unele droguri şi unele vagolitice ca belladona, care usucă mucusul protector, simpaticomimeticele
(Bronhodilatin, Alupent) care, după efectul salutar iniţial, prin abuz, agravează boala (astmul
drogaţilor), expectorantele pe bază de terpină sau ioduri, barbituricele, sedativele şi
tranchilizantele, care depimă centrul respirator, Penicilina (prin alergie), oxigenoterapia masivă.
Prin toate aceste mecanisme, tusea nu mai este eficace, expectoraţia creşte, rezultă staza bronşică,
stenoza, tulburări de ventilaţie şi infecţie, cercul devenind vicios.
Anatomia patologică arată fie atrofia, fie hipersecreţia mucoasei, cu edem, hiperemie şi
hipersecreţie. Cu timpul apare rigiditatea arborelui bronşic, cu deformări, care favorizează retenţia
continuă a secreţiilor.
Simptome: boala este neglijată mult timp. Simptomul principal este tusea, la început
dimineaţa, ulterior permanentă, însoţită de expectoraţie de obicei mucopurulentă, fenomene
accentuate în anotimpul rece. Bolnavul este de obicei afebril, dispneea creşte progresiv, iar cianoza
apare tardiv. Înainte de instalarea emfizemului, starea generală este bună, iar toracele de aspect
normal.
Auscultaţia decelează raluri ronflante şi sibilante.
Explorarea funcţională evidenţiază semne de disfuncţie ventilatorie obstructivă (scăderea
debitului ventilator maxim pe minut, scăderea V.E.M.S.). După o perioadă mai mult sau mai puţin
lungă, apar emfizemul pulmonar obstructiv, dilataţia bronhiilor, insuficienţă respiratorie, cordul
pulmonar cronic. Într-un stadiu avansat, se evidenţiază tabloul clinic de bronhopneumopatie
cronică obstructivă, care arată că procesul este difuz, extins şi la bronhiolele distale (dipnee,
eventual cianoză, disfuncţie ventilatorie obstructivă). Primele semne care anunţă insuficienţa
respiratorie (hipoxemie şi hipercapnie) sunt: agitaţia, transpiraţiile profuze, anxietatea, tahicardia,
creşterea T.A. Fiecare puseu infecţios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreţie de
mucus, spasm bronşic şi decompensare cardiorespiratorie. Decompensările pot apărea şi ca urmare
a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv de lichide).
Forme clinice:
- bronşita cronică purulentă;
- bronşita cronică hemoragică;
- bronşita cronică cu afectare a bronhiilor mari care este bine tolerată mult timp (tusea
este violentă, expectoraţia mucopurulentă şi abundentă, ralurile subcrepitante prezente);
- bronşita cronică cu afectarea bronhiolelor, este dominată de dispnee (expectoraţia este
mai redusă, iar evoluţia este mai rapidă, cu apariţia complicaţiilor);
- bronşită cronică astmatiformă are ca simptom dominant dispneea paroxistică (prin
bronhospasm). Trebuie deosebită de bronşita astmatică, în care astmul bronşic precedă
bronşita cronică, care apare ca o complicaţie.
Prognosticul este rezervat, evoluţia fiind tenace, progresivă, recidivantă. Gravitatea bolii
ţine de complicaţiile pe care le provoacă. în stadiul de bronhopneumopatie cronică obstructivă, cu
intricarea celor trei boli component (bronşita cronică, emfizemul obstructiv, astmul bronşic),
evoluţia nu mai este reversibilă.
Tratament: In tratamentul bronşitei cronice şi a BPOC-ului ca şi a altor afecţiuni
bronhopulmonare, între care astmul bronşic ocupă un loc deosebit, afecţiuni cu afectarea funcţiei
respiratorii, se utilizează diferite metode şi proceduri cu scop preventiv, curativ şi recuperativ.
Ca măsuri preventive, deoarece fumatul joacă un rol atât de important în producerea
acestor boli, cea mai bună măsură de prevenire este propaganda antitabacică. În ceea ce priveşte
bolnavul, acesta trebuie convins, să întrerupă definitiv şi total fumatul. O altă măsură este evitarea
atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii. Sensibilitatea particulară a bronşiticilor
şi a bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice la infecţii, impune evitarea persoanelor cu viroze
respiratorii, precum şi evitarea aglomeraţiei în timpul epidemiei. Vaccinarea antigripală este de
recomandat dar, variabilitatea virusurilor o face relativ inoperantă.
Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice sezoniere, cu Tetraciclină 1 g/zi, în lunile de iarnă,
influenţează frecvenţa şi durata recidivelor bolilor pulmonare. S-au mai încercat: Penicilina V,
Eritromicina, Ampicilina. Rezultate bune se pot obţine cu Biseptol 0,5 g seara în lunile de iarnă.
Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabilă în anumite forme de BPOC şi
astm bronşic. Se folosesc diferite tipuri de aerosolbronhodilatatori (nebulizatori). Sunt necesare 3-
4 inhalaţii pe şedinţă, repetate la 2-4 ore, uneori mai mult, dar fără a abuza. Este posibil ca metoda
să ducă şi la inhalarea de diferiţi germeni (streptococi, stafilococi, proteus, pseudomonas), ceea ce
impune folosinţa strict personală şi păstrarea aparatului în stare de sterilitate. Subliniem că
preparatele folosite sub formă de aerosoli, se administrează frecvent şi pe cale orală. Dintre
substanţele cele mai folosite în tratamentul bolilor cronice pulmonare (bronşite cronice BPOC,
astm bronşic cu sau fără insuficienţă respiratorie, etc) sunt: Beta 2 adrenergicele, Anticolinergicele
şi derivaţii Metilxantinei.
Beta adrenergicele, sunt derivaţi ai adrenalinei. Atât adrenalina cât şi efedrina datorită
efectelor secundare pe care le provoacă, sunt practic neutilizabile. Dintre derivaţii din generaţia a
doua folosiţi şi astăzi, prezentăm: Izoprenalina (Aludrin, Astmopent) şi Orciprenalma (Aiupent,
Asmopent) care deşi au reprezentat un progres în momentul introducerii în practica clinică, au fost
înlocuiţi cu preparate din generaţia a treia datorită reacţiilor adverse provocate, (în special
tahicardiile). Dintre preparatele din generaţia a treia enumerăm: Terbutalinul (Bricanyl),
Fenoterolul (Berotec), Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbutarolul (Spiropent). Utilizaţi
cu precădere în aerosol dozaţi, sunt practic lipsiţi de efecte secundare cardiovasculare. S-a încercat
prepararea şi de tablete de Orciprenalină (20 mg), de Salbutamol (4 mg), Terbutalin (2,5 mg cu
doză totală între 10 şi 60 mg). Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu Salbutamolul, spray şi
comprimate. Betaadrenergicele inhibă eliberarea de histamine, relaxează musculatura netedă
bronhiolară, stimulează epurarea mucociliară şi inhibă degranularea masocitelor. Apar uneori în
caz de supradozaj, unele reacţii adverse în special cardiovasculare, care dispar spontan sau prin
reducerea dozei.
Anticolinergicele sunt bronhodilatatoare care au cap de serie Atropină. În pactică s-a impus
preparatul Atrovent (Bromură de ipotropium), care nu prezintă efectele secundare ale atropinei. Se
foloseşte ca aerosol dozat, cu rezultate inferioare betaadrenergicelor. Asocierea Atroventului cu un
betaadrenergic (Berotex sau Salbutamol) reprezintă o metodă superioară fiecărui preparat în parte.
Derivaţii Xantinei, Teofilinei şi în special Aminofilina, au slabă acţiune pe cale orală şi
superioară pe cale intravenoasă sau de aerosoli.
Alte metode şi droguri folosite în tratamentul afecţiunilor pulmonare cronice (bronşita
cronică, BPOC, astmul bronşic, supuraţiile bronşice etc), sunt următoarele:
1. Corticoterapia, în aerosoli sunt eficace dar numai preparatele insolubile, derivaţi din
prednisolon: Becoctid sau Sanasthmyl (dipropronionat de Beclomethason), 0,15 mg de
inhalaţie, 2 - 3/zi şi Bextasol (Valerat de Betamethason). Corticoterapia este mult mai
frecvent utilizată pe cale orală. Acţionează antiinflamator şi antialergic. Nu este
bronhodilatator.
2. Prostaglandina, bronhodilatatoare şi blocantă alfaadrenergic (Fentolamina), nu este
întrebuinţată în mod curent.
3. Cromoglicatul de sodiu (Intal, Lomudal) este întrebuinţat în astmul bronşic, cu acţiune
preventivă fiind folosită înaintea expunerii la alergenul cauzal. Zaditerul (Ketotifen)
acţionează tot preventiv. Preparatele vor fi prezentate pe larg la tratamentul asmului
bronşic.
4. Dezobstruarea bronşică, este o metodă, care urmăreşte înlăturarea obstrucţiei bronşice.
5. Ventilaţia mecanică, este utilizată în insuficienţa respiratorie acută sau cronică, în puseul
acut, cu mijloace speciale.
6. O metodă foarte utilă pentru fluidificarea secreţiilor bronşice, din bolile pulmonare cronice
supurative, este hidratarea bolnavului. Umidifîerea mucoasei bronşice se realizează în
condiţii bune, cu aerosoli calzi de apă distilată. Hidratarea este recomandabilă la bronşiticii
cronici şi în afecţiunile pulmonare cronice în general. Bolnavii trebuie să consume multe
lichide, în special seara, pentru a preveni uscarea secreţiei bronşice în timpul nopţii.
Metoda are importanţă specială, la bolnavii grav, în astmul intricat şi în alte cazuri, în care
bronhiile mici se pot obstrua cu dopuri de secreţii vâscoase. Se pot folosi şi infuzii de
plante medicinale.
7. Drenajul postural, îşi păstrează indicaţiile clasice în bronşiectazie, supuraţii bronşice
secundare, bronşite cronice, astm bronşic cu supuraţie secundară etc. El trebuie făcut în
poziţia care facilitează drenajul secreţiilor.
8. Kineziterapia (cultura fizică terapeutică, gimnastica respiratorie). Are largi întrebuinţări.
Se urmăreşte dezvoltarea respiraţiei abdominale sau diaftagmatice, care este mai
economicoasă decât cea toracică. Bolnavul trebuie să execute expiraţii forţate prelungite,
cu ajutorul presei abdominale puse în mişcare conştient şi controlat (cu palma proprie). Se
umflă abdomenul (cu coborârea diafragmului) în inspiraţie şi se retrage abdomenul (cu
urcarea diafragmului în expiraţie). Se poate folosi şi metoda inspiraţiei forţate cu un sac de
nisip, de 2 - 2,5 kg,aplicat pe abdomen, pornind de la câteva minute şi mergând până Ia 30
minute.
9. Terapia ocupațională, se bazează pe obţinerea unor efecte terapeutice, prin exercitarea
unor ocupaţii sau profesii cât mai adecvate capacităţii funcţionale şi dorinţei bolnavului.
10. Cura balneară (Govora, Slănic etc)
11. Speleoterapia, practicată în saline, realizează efecte favorabile prin atmosfera locală,
saturată în vapori de apă, săracă în particule în suspensie, cu concentraţie mai imare de ioni
de calciu. Speleoterapia acţionează spasmolitic şi expectorant.
12. Climatoterapia, la munte sau la mare, are efecte favorabile datorită numărului redus de
alergeni din atmosferă.
13. Hiposensibilizarea specifică (Imunoterapia), se practică în toate bolile pulmonare în care
acţionează un alergen (în special în astmul bronşic). Se administrează pe cale subcutanată,
doze subclinice, progresiv crescânde din alergenul în cauză. Este indicată când alergenul
este bine dovedit şi face parte din alergene imposibil de înlăturat (polenuri, praful de casă,
fungi, unii alergeni profesionali ca: făina, praful de cereale, peri de animale etc).
Hiposensibilizarea este contraindicată în unele cazuri de BPOC, de bronşiectazii, de
tuberculoză pulmonară, emfizem şi diferite boli generale grave, care au la bază un
mechanism autoimun.
14. Alături de cele expuse anterior, se utilizează tratamentul de fluidificare a secreţiilor
bronşice, fie prin hidratarea corectă, fie prin aerosol cu ser fiziologic, lodură de potasiu, 1
g/zi, fie în diferite expectorante, enzyme proteolitice ca Tripsina, Alfachimo-tripsina, în
aerosoli şi mai puţin intramuscular. Fluidificarea secreţiilor bronşice se obţine şi cu
alcaloizi de tipul Bromhexinei, Bisolvon, Brofimen. Se combate tusea cu Codenal 2 – 3
comprimate/zi, Tusan 3 comprimate/zi (10 mg comprimatul).
Corticoterapia şi tratamentul antiinfectios sunt necesare şi în cazurile acute şi în puseurile
cronice. Normal este ca tratamentul antiinfectios să se bazeze pe izolarea germenului, acţiune de
obicei imposibilă. În practică, se începe tratamentul antiinfectios cu Tetraciclină (2 g/zi) sau
Ampicilina (2-4 g/zi) şi numai în cazuri de necesitate cu Cloramfenicol (2 g/zi). Septrinul
(Biseptol) este uneori util (2 comprimate de 12 ore). Nu se recomandă nici Penicilină, nici
Streptomicină; prima este alergizantă, iar a doua selecţionează mutante rezistente şi poate masca o
tuberculoză. Tratamentul durează 7 zile (terapie de atac) şi se continuă 2-3 săptămâni cu Septrin (1
g/zi), Doxicilină (Vibramicin). Bronhopneumonia de suprainfecţie se tratează 10 zile cu asocierea
Penicilină G + Kanamicină sulfat. Corticoterapia trebuie temporizată şi recomandată numai în
cazurile cu componentă alergică şi cu semne de bron-şiolită. Fluidifiantele şi mucoliticele -
Mucosolvan (Acetilcisteină), Bisolvon, Alfachimio-tripsină, Benzonat de sodiu - pot fi utile în
formele cu secreţii aderente. Miofilinul, numai pe cale venoasă, injectat lent (1 - 2 fiole) combate
bronhospasmul. Simpaticomimeticele (Alupent, Berotec, Ventolin, Bronhodilatin) trebuie
administrate cu prudenţă. În cazuri deosebite se recomandă reeducarea respiratory (kineziterapia),
oxigen umidificat, cu sondă nazală, în debit scăzut, discontinuu, ventilaţia asistată, vaccinarea
antigripală (indispensabilă iarna), vaccinarea antimicrobiană, vaccinul polivalent, stimulenţi ai
centrului respirator (Micoren), cure balneoclimaterice (Govora). Esenţială este depistarea bolii
într-un stadiu precoce, posibilă numai prin explorări funcţionale şi supraveghere regulată a
bolnavului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.